OUG nr. 29/2019 stabileste banii pe care ii primesc presedintii birourilor electorale ale sectiilor de votare, loctiitorii acestora si operatorii de calculator.
Ordonanta de Urgenta nr. 29/2019 privind modificarea si completarea unor acte normative in materie electorala, precum si pentru unele masuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din Romania in Parlamentul European si a referendumului national din 26 mai 2019 stabileste noile sume pe care ii vor primi persoanele din sectiile de votare.
Conform noului act normativ adoptat de Guvernul Romaniei si publicat in Monitorul Oficial nr. 358/2019, persoanele din sectiile de votare vor primi 45 de lei in plus pentru fiecare zi de activitate, asadar suma finala neta va fi de 1070 de lei.
OUG nr. 29/2019 poate fi consultata integral mai jos.
Avand in vedere Decretul nr. 420/2019 pentru organizarea unui referendum national in data de 26 mai 2019, simultan cu data alegerilor pentru membrii din Romania in Parlamentul European,
luand in considerare faptul ca, potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, cu modificarile si completarile ulterioare, organizarea si desfasurarea unui referendum national simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019 se vor realiza conform Legii nr. 33/2007 privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicata, cu modificarile ulterioare,
vazand ca, potrivit Legii nr. 3/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul convocarii unui referendum national in data de 26 mai 2019, acesta se va realiza in cadrul acelorasi sectii de votare, operatiunile electorale fiind indeplinite de catre aceleasi birouri electorale, constituite potrivit legii,
observand faptul ca textul Legii nr. 3/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se refera in mod expres numai la prevederile Legii nr. 33/2007, republicata, cu modificarile ulterioare, fiind necesare clarificari legislative cu privire la aplicabilitatea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2019 privind unele masuri pentru buna organizare si desfasurare a alegerilor pentru membrii din Romania in Parlamentul European din anul 2019,
constatand ca sunt necesare clarificari legislative suplimentare referitoare la listele electorale, urnele de vot, stampilele cu mentiunea „VOTAT“ si timbrele autocolante, legea neprevazand in mod expres ca se utilizeaza liste electorale si urne de vot separate sau ca se folosesc aceleasi stampile cu mentiunea „VOTAT“ si aceleasi timbre autocolante,
retinandu-se necesitatea obiectiva a punerii de acord cu prevederile Constitutiei a dispozitiilor Legii nr. 3/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 143/2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 331 din 2 mai 2019,
Teste distractive pentru clasa pregatitoare
Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
ART. I
Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 15^1 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 15^1
(1) In situatia in care referendumul national are loc la aceeasi data cu alegerile pentru Senat si Camera Deputatilor, alegerile pentru Presedintele Romaniei, alegerile pentru membrii din Romania in Parlamentul European sau alegerile pentru autoritatile administratiei publice locale, dupa caz, alegatorii voteaza in aceleasi sectii de votare, in acelasi interval de timp, cu aceleasi stampile cu mentiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezenta la vot fiind consemnata pe liste electorale distincte pentru cele doua tipuri de scrutin.
(2) In situatia prevazuta la alin. (1), alegatorii pot opta sa isi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutine.
(3) In cazul in care alegatorul care se prezinta la vot la o sectie de votare din tara opteaza pentru participarea la un singur tip de scrutin, presedintele biroului electoral al sectiei de votare sau membrul desemnat de catre acesta va bara, in prezenta alegatorului, cu o linie orizontala, rubrica destinata semnaturii din lista electorala permanenta aferenta tipului de scrutin pentru care nu a optat.
(4) In situatia prevazuta la alin. (1), pe actul de identitate al alegatorului se aplica o singura data stampila cu mentiunea «VOTAT» si data scrutinului sau, dupa caz, un singur timbru autocolant cu mentiunea «VOTAT» si data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizeaza la aceeasi data cu referendumul national.
(5) In situatia prevazuta la alin. (1), organizarea si desfasurarea referendumului national, atributiile care revin autoritatilor publice, precum si procedura de votare se realizeaza cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor legale privind alegerile pentru Senat si Camera Deputatilor, alegerile pentru Presedintele Romaniei, alegerile pentru membrii din Romania in Parlamentul European sau alegerile pentru autoritatile administratiei publice locale, dupa caz.
(6) In situatia prevazuta la alin. (1),operatiunile necesare organizarii si desfasurarii referendumului national sunt indeplinite de organismele electorale constituite pentru alegerile pentru Senat si Camera Deputatilor, alegerile pentru Presedintele Romaniei, alegerile pentru membrii din Romania in Parlamentul European sau alegerile pentru autoritatile administratiei publice locale, dupa caz.
(7) In situatia prevazuta la alin. (1), hartia necesara pentru tiparirea buletinelor de vot si tiparirea buletinelor de vot pentru referendumul national se asigura potrivit prevederilor legale aplicabile alegerilor pentru Senat si Camera Deputatilor, alegerilor pentru Presedintele Romaniei, alegerilor pentru membrii din Romania in Parlamentul European sau alegerilor pentru autoritatile administratiei publice locale, dupa caz.
(8) In situatia prevazuta la alin. (1), primarii vor asigura urne de vot distincte pentru fiecare scrutin.
(9) In situatia prevazuta la alin. (1), observatorii si reprezentantii mass-mediei acreditati sa observe desfasurarea votarii la alegerile pentru Senat si Camera Deputatilor, alegerile pentru Presedintele Romaniei, alegerile pentru membrii din Romania in Parlamentul European sau alegerile pentru autoritatile administratiei publice locale, dupa caz, au dreptul sa observe si operatiunile specifice referendumului national.
(10) In situatia prevazuta la alin. (1), Guvernul stabileste prin hotarare masuri pentru organizarea si desfasurarea referendumului national, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor legale aplicabile alegerilor care se organizeaza la aceeasi data cu referendumul national."
2. In tot cuprinsul anexelor nr. 2-6, sintagma „Pct. 2 >/= Pct. 5 + pct. 6 + pct. 7“ se inlocuieste cu sintagma „Numarul participantilor trebuie sa fie egal cu suma ce rezulta din aditionarea cifrelor de la pct. 5, 6 si 7.“
ART. II
Legea nr. 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 446 din 23 iunie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 38 alineatul (2), litera f) va avea urmatorul cuprins:
"f) cheltuieli aferente serviciilor de telefonie si internet, cheltuieli de transport si cazare ale candidatilor, cheltuieli de hrana, cazare si transport ale voluntarilor si ale membrilor partidului politic, cheltuieli pentru inchirierea de spatii si echipamente, cheltuieli pentru vestimentatia voluntarilor si a membrilor partidului politic inscriptionata cu denumirea sau numele competitorului electoral, cheltuieli de protocol destinate organizarii de reuniuni electorale, cheltuieli pentru asistenta juridica si alte tipuri de consultanta, precum si pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, in cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate in campania electorala;"
2. La articolul 42, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Controlul privind subventiile de la bugetul de stat va fi efectuat si de Curtea de Conturi, conform dispozitiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare."
ART. III
Dupa articolul 22 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor, precum si pentru organizarea si functionarea Autoritatii Electorale Permanente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 22^1, cu urmatorul cuprins:
"ART. 22^1
Primarii au obligatia de a asigura accesibilitatea localurilor de vot, conform metodologiei aprobate prin hotarare a Autoritatii Electorale Permanente."
ART. IV
(1) Indemnizatiile presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare, ale loctiitorilor acestora, precum si ale operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale sectiilor de votare prevazute la art. 16 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2019 privind unele masuri pentru buna organizare si desfasurare a alegerilor pentru membrii din Romania in Parlamentul European din anul 2019 se majoreaza cu 45 de lei pentru fiecare zi de activitate.
(2) Indemnizatiile membrilor birourilor electorale judetene, ale membrilor birourilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucuresti si ale membrilor biroului electoral pentru sectiile de votare din strainatate prevazute la art. 16 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2019 se majoreaza la 190 de lei pentru fiecare zi de activitate.
(3) Indemnizatiile personalului tehnic auxiliar al biroului electoral pentru sectiile de votare din strainatate prevazute la art. 16 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2019 se majoreaza la 190 de lei pentru fiecare zi de activitate.
(4) Majorarea indemnizatiilor prevazute la alin. (2) si (3) se aplica incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
ART. V
(1) La alegerile pentru membrii din Romania in Parlamentul European din anul 2019 vor fi repartizate 33 de mandate, acest numar fiind utilizat in operatiunile prevazute de art. 51 alin. (2) si art. 52 alin. (1)si (4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicata, cu modificarile ulterioare.
(2) Candidatul declarat ales caruia ii va reveni cel de-al 33-lea mandat isi va prelua mandatul, conform Deciziei (UE) 2018/937 a Consiliului European din 28 iunie 2018 de stabilire a componentei Parlamentului European, dupa data la care retragerea Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord din Uniunea Europeana va produce efecte juridice.
(3) In cazul candidatului prevazut la alin. (2), prevederile art. 9 alin. (1)-(3) din Legea nr. 33/2007, republicata, cu modificarile ulterioare, se aplica de la data preluarii efective a mandatului de parlamentar european.
ART. VI
(1) Cheltuielile pentru hartia necesara tiparirii buletinelor de vot si pentru tiparirea buletinelor de vot aferente referendumului national din data de 26 mai 2019 se suporta din bugetul de stat, prin bugetul Autoritatii Electorale Permanente, in limita sumelor destinate actiunilor aferente alegerilor pentru membrii din Romania in Parlamentul European din anul 2019.
(2) Cheltuielile pentru amenajarea sectiilor de votare la alegerile pentru membrii din Romania in Parlamentul European si referendumul national din 26 mai 2019 se suporta din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru institutiile prefectului.
ART. VII
Listele electorale utilizate la referendumul national din data de 26 mai 2019 se predau si se arhiveaza potrivit prevederilor art. 121 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor, precum si pentru organizarea si functionarea Autoritatii Electorale Permanente, cu modificarile si completarile ulterioare.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DANCILA
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
ARTICOLE SIMILARE