Presedintele Traian Basescu le-a cerut astazi magistratilor sa nu mai decida, prin hotararile lor, cine castiga o licitatie publica. In acest fel, considera seful statului, instantele se substituie Executivului.
Declaratia a fost facuta la sediul Ministerului Justitiei cu ocazia reuniunii Comisiei de monitorizare a progreselor inregistrate de Romania in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei, la care a participat si presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Horatius Dumbrava.
Basescu: ”S-a mers prea departe”
Reprosul adus de presedinte vine dupa ce, cu o zi inaine, acesta ar fi primit o scrisoare de la Comisia Europeana, potrivit careia Bruxelles-ul atragea atentia ca nu va mai plati finanta proiecte in care justitia este cea care decide cine castiga o licitatie. „E un lucru extrem de grav”, a spus Basescu.
„Vreau sa stiti reactiile Comisiei Europene, in ultima vreme: „ Nu puneti in aplicare aceste hotarari, noi nu va mai finantam proiectele in care justitia spune cine e castigatorul!”. Chiar ieri s-a primit o scrisoare legata de o licitatie pentru un tronson de autostrada(…). Deci si justitia trebuie sa inteleaga ca nu se poate substitui la nesfarsit si Executivului”, a sustinut seful statului.
Traian Basescu a precizat ca judecatorii nu pot fi experti pana si-n acest domeniu si ca decizia criticata de Comisia Europeana se refera la castigarea licitatiei privind un tronson de autostrada de pe coridorul paneuropean numarul 4.
„S-a mers prea departe, avem un caz acum, un contract pentru coridorul paneuropean numarul 4, care desi la instantele administrative i s-a respins contestatia, s-a dus in instanta, a gasit un judecator care a spus tu esti castigatorul si Bruxelles-ul a spus spalati-va pe cap cu castigatori stabiliti in felul acesta”, a adaugat presedintele.
Dumbrava: Exista chestiuni administrative si elemente procedurale care nu pot fi ignorate de instanta
„Am fost si eu judecator, am avut pe masa dosare privind licitatiile publice. Uneori exista chestiuni administrative pe parcursul derularii licitatiei, dar si elemente procedurale, care nu pot fi ignorate de instanta in luarea deciziei”, a fost reactia presedintelui CSM, Horatius Dumbrava.
El i-a sugerat ministrului Afacerilor europene, Leonard Orban, ca ar fi benefic sa-i aduca la cunostinta de fiecare data cand ei insisi sau Comisia Europeana semnaleaza chestiuni ce privesc direct activitatea judecatorilor.
„Tocmai pentru a evita si a stabili in care dintre acestea ne aflam, e bine sa avem o cooperare permanenta ca si noi sa putem actiona in cunostinta de cauza”, a adaugat presedintele CSM.
De asemenea, Dumbrava i-a propus ministrului Orban infiintarea unui program comun de formare profesionala in acest domeniu, cu ajutorul Institutului National al Magistraturii.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Conform prevederilor art. 78 alin. 22-24 din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, companiile cu peste 50 de angajati au obligatia de a prezenta catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati si Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca o cerere scrisa, precum si dovada transmiterii acesteia catre organizatiile nonguvernamentale de la alin. 22, pentru a comunica posturile vacante adecvate ocuparii de...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Avem o salariata nascuta in februarie 1959, pentru care am inchis contractul de munca la data de 21.06.2023, conform art. 56 alin. 1 lit. c. I-am facut un nou contract pe durata determinata de un an, pe care l-am prelungit pentru inca un an, pana la data de 31.08.2025. Putem sa mai prelungim contractul acestei salariate si, daca da, pentru cat timp?
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Referitor la fondul de handicap, am primit raspunsul anterior de la dvs, in care ne-ati transmis ca incepand cu acest an, angajtorii care au posturi vacante adecvate ocuparii de catre persoanele cu dizabilitati trebuie sa solicit printr-o cerere sprijinul ONG urilor care presteaza asfel de servicii. Intrebarea este, daca nu avem posturi vacante potrivite pentru angajarea persoanelor cu dizabilitati, trebuie sa facem dovada ca nu avem? Pentru angajatii cu handicap de anul trecut, inteleg ca...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<