Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Legislatia judirica actualizata la zi 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Comunicat privind apararea independentei sistemului judiciar in raport de afirmatiile dlui. Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului Romaniei

In sedinta din data de 14 noiembrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca afirmatiile dlui. Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului Romaniei, lansate in spatiul public in data de 16 octombrie 2016 prin documentul intitulat "Apel catre parlamentari", publicat pe pagina de internet a Senatului si prin intermediul emisiunii "24/7" difuzata de postul TV Digi 24 HD, au adus atingere independentei sistemului judiciar in ansamblul sau, cu consecinta subminarii credibilitatii justitiei ca sistem.

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei si are dreptul si obligatia de a apara judecatorii si procurorii impotriva oricarui act care le-ar putea afecta independenta sau impartialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Verificarile au fost efectuate de Inspectia Judiciara la solicitarea presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin "Apelul catre parlamentari", asumat institutional prin publicarea pe pagina oficiala de internet a Parlamentului Romaniei www.parlament.ro, presedintele Senatului isi manifesta neincrederea asupra felului in care DNA isi desfasoara activitatea, lansand grave acuzatii la adresa structurii anticoruptie, in sensul ca aceasta actioneaza abuziv, urmarind eliminarea unor politicieni din cursa electorala.

In acest context, dl. senator a solicitat parlamentarilor din ambele camere sa refuze a se mai pronunta in vreun fel, pana la finalul legislaturii, asupra cererilor formulate de procurorii DNA in cadrul unor dosare penale.

Mai mult, in cadrul emisiunii "24/7" difuzata de postul TV Digi 24 HD, dl. Tariceanu a afirmat ca DNA, prin procurorul sef, si-a fixat ca tinta anchetarea in exclusivitate a membrilor Parlamentului, singura institutie democratica a statului, in scopul unei selectii - anterioare votului cetatenilor - a politicienilor angrenati in cursa electorala. in acest scop, a afirmat demnitarul, procurorii instrumenteaza cauzele penale in care sunt implicati politicieni intr-o maniera discretionara, cu incalcarea dispozitiilor legale.

Inspectorii judiciari au constatat ca solicitarea si afirmatiile publice ale dlui. Tariceanu au depasit limitele admisibile ale discursului politic, fiind de natura a crea in constiinta publica, in mod artificial, serioase suspiciuni cu privire la independenta, impartialitatea si probitatea profesionala a procurorilor DNA, dar si a sistemului judiciar in ansamblul sau.

Prin afirmatiile sale, fara argumente plauzibile, demnitarul acrediteaza ideea ca procurorii DNA instrumenteaza dosarele penale in mod tendentios si preferential, aflandu-se la discretia unor persoane cu functii de conducere care actioneaza nelegal in scopul realizarii unor interese de natura politica.

Publicarea "Apelului catre parlamentari" pe pagina de internet oficiala a Parlamentului si promovarea mediatica subsecventa a mesajului transmis de catre un demnitar de rang inalt, respectiv presedintele Senatului Romaniei, sunt actiuni care, la nivelul opiniei publice, creeaza impresia de subordonare intre puterile statului, aducandu-se atingere principiului constitutional al separatiei puterilor in stat, cu consecinta decredibilizarii si afectarii prestigiului justitiei si, implicit, a independentei si reputatiei magistratilor.

 Raportul Inspectiei Judiciare poate fi vizualizat pe site-ul: www.inspectiajudiciara.ro.  

Sursa: CSM

 


Redactia E-juridic
de Redactia E-juridic

Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 15 Noiembrie 2016
Votati articolul "Comunicat privind apararea independentei sistemului judiciar in raport de afirmatiile dlui. Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului Romaniei":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016