Concursurile pentru ocuparea de posturi in institutiile publice au fost interzise prin lege pe durata starii de alerta. Prevederea a creat o serie de probleme, insa cel mai afectat a fost invatamantul romanesc.
Conform art. 27, alin. (3) din Legea nr. 55/2020, concursurile pentru ocuparea posturilor sau functiilor vacante si temporar vacante sunt suspendate pe durata starii de alerta. Exceptie de la aceasta regula sunt institutiile si autoritatile publice care pot angaja personal fara concurs, in functie de nevoile avute si de prevenirea si combaterea situatiei care a generat starea de alerta si "exclusiv pentru activitati legate de aceasta, pentru o durata determinata, ce nu poate depasi 30 de zile de la data incetarii starii de alerta". Simultan, pot fi facute numiri in functiile publice si de inalt functionar public pentru o durata determinata de maximum 30 de zile de la data incetarii starii de alerta. In plus, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sanatatii si unitatilor aflate in subordinea, coordonarea si sub autoritatea Ministerului Sanatatii, inclusiv functiile publice de executie si conducere, pot fi ocupate de functionari publici sau personal contractual, prin numire, fara concurs.
Situatia de fapt genereaza probleme in sistemul de invatamant si creste gradul de nemultumire al profesorilor care nu mai pot sustine titulatizarea.
Iata ce ii transmite o profesoara ministrului Educatiei, Monica Anisie: "Ce faceti cu noi, stimata doamna, chiar vreti sa ne innebuniti de tot?! Asta meritam dupa cat am muncit in online (si a fost infernal, credeti-ma) si nu numai?! Mergem la corectat la EN, la BACALAUREAT si cand sa avem si noi liniste cu postul pentru anul viitor ne aruncati in aer?! Ce se va intampla? Se va sustine pana la urma anul acesta examen? Faceti-va 15 minute si pentru noi, profesorii, explicati-ne si noua ce se va intampla cu noi! Nu meritam asta?! Sunteti profesor la baza, credeti ca este firesc ce faceti cu noi? Am ajuns ultima speta a acestei societati?! Chiar nu mai aveti respect fata de noi?!", spune Alexandrina Blajan.
Anisie sustine ca vina pentru interzicerea organizarii concursurilor apartine PSD.
"Art 27 alin (3) din Legea 55/2020, alin. introdus de parlamentarii PSD, obliga autoritatile/institutiile publice sa nu mai organizeze concursuri! Asta inseamna ca nici concursul de titularizare in invatamant nu s-a putut organiza! Masura de a suspenda concursul era singura pe care MEC a putut sa o ia pana la incetarea starii de alerta. #AstaEstePSD", sustine Monica Anisie.
Ministrul Educatiei prezinta corect informatiile, avand in vedere ca in Comisia juridica a Camerei Deputatilor, for decizional, a fost introdus alin. (3) al art. 27 din Legea nr. 55/2020.
Acest proiect de lege a fost unul intens dezbatut, intrucat continea o prevedere care incalca Legea fundamentala a tarii, insa in urma dezbaterilor din plen a fost eliminata.
"Din pacate, aceasta lege pe care astazi o supuneti la vot nu reporneste Romania, ci pastreaza Romania intr-o stare, asa, de amorteala, intr-o anestezie generala si intr-un haos in care oamenii nu stiu exact ce au voie si ce nu au voie sa faca. Nimeni nu stie in acest moment - iesim din tara, nu iesim din tara, intram in carantina, nu intram in carantina, deschidem terase, nu deschidem terase. Dar stim un singur lucru: ca statul ne considera iresponsabili pe toti, romanii, si ca vrea sa ne protejeze impotriva vointei noastre.
Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a
Repet, cred ca sunt, in aceasta tara, majoritatea absoluta oameni liberi, oameni cu capul pe umeri, oameni care au inteles ca este o chestiune serioasa pandemia de COVID-19, dar care au inteles ca trebuie sa-si faca datoria fata de ei insisi si de familia lor, in primul rand protejandu-i, si dupa aceea mergand la munca, repornind economia. Lucrul acesta nu se intampla prin prezenta lege, si din acest punct de vedere noi vom vota impotriva pentru ca nu este o lege care sa-i ajute pe oameni.
Este insa o lege care da din nou foarte multe puteri Guvernului, un Guvern pe care noi, cei de la PRO Romania, nu l-am votat, un Guvern pe care nu l-am considerat suficient de eficient si de capabil in aceste 60 de zile si, ca sa vorbesc pe intelesul tuturor, dam mai multe puteri unui Guvern care spune ca daca stranutati, vi se face dosar penal", spunea liderul Pro Romania despre aceasta initiativa.
Avand in vedere ca starea de alerta a fost prelungita de Guvernul Romaniei prin Hotararea nr. 476 din 2020, concursurile pentru posturi in institutiile publice ramane interzise prin lege. Exista sansa unei modificari prin incuviintarea care urmeaza a fi data de Parlament, dar sansele sunt minime. In cazul in care apar, atunci vom actualiza acest articol.
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri