Delapidarea in Codul penal: definitie, elemente constitutive si consecinte juridice

Articolul 295, alin. (1), din Codul Penal, defineste delapidarea astfel: 

“Insusirea, folosirea sau traficarea de catre un functionar public, in interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.” 

Acesta este textul de baza care defineste continutul constitutiv al infractiunii de delapidare. Totodata, reglementarea este completata de:

Legea foloseste trei verbe principale: insusirea, folosirea si traficarea.

Prin insusire se intelege actul prin care functionarul transfera bunurile gestionate in patrimoniul sau sau le trateaza ca si cum i-ar apartine. Aceasta modalitate se consuma in momentul in care bunul este scos definitiv din patrimoniul detinatorului legitim si intrat in sfera de dispozitie a functionarului.

Folosirea presupune utilizarea bunurilor gestionate pentru scopuri personale sau in interesul altei persoane, fara intentia neaparat de a le insusi definitiv. Spre exemplu, utilizarea repetata a unei sume de bani aflate in casierie pentru cheltuieli proprii, chiar daca aceasta este ulterior reintregita, reprezinta folosire nelegala si poate constitui delapidare.

Traficarea se refera la valorificarea bunurilor gestionate, fie prin vanzare, schimb, donatie sau orice alta modalitate de transmitere catre terti, cu incalcarea atributiilor de serviciu.

Obiectul material al infractiunii este constituit din bani, valori sau alte bunuri incredintate functionarului spre gestiune sau administrare. Conditia esentiala este ca subiectul sa aiba atributii legale sau contractuale de gestionare ori administrare, intrucat numai in aceasta situatie apare relatia de incredere incalcata prin savarsirea faptei.

Subiectul activ tipic este functionarul public, definit de art. 175 Cod penal ca fiind persoana care, permanent sau temporar, cu sau fara remuneratie, exercita atributii legate de prerogativele puterii publice ori de administrarea unor entitati publice.

Totusi, prin intermediul art. 308, legea extinde aplicabilitatea si asupra altor persoane care exercita o insarcinare in serviciul unei persoane juridice private, daca au atributii de gestiune sau administrare a bunurilor acesteia. In acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Subiectul pasiv este institutia, autoritatea publica sau persoana juridica privata careia ii apartin bunurile aflate in gestiunea sau administrarea functionarului. Indirect, subiect pasiv este si societatea in ansamblu, deoarece fapta aduce atingere increderii publice in functionarea corecta a autoritatilor si entitatilor private.

Elementul material consta in savarsirea uneia dintre actiunile prevazute: insusire, folosire sau traficarea bunurilor gestionate. Actiunile trebuie sa fie realizate cu incalcarea atributiilor de serviciu.

Urmarea imediata este paguba materiala suferita de unitatea pagubita, dar si lezarea relatiilor sociale privind buna desfasurare a activitatii de serviciu.

Raportul de cauzalitate rezulta din insusi caracterul faptelor: prin insusire, folosire sau traficarea bunurilor gestionate, functionarul cauzeaza in mod direct prejudiciul patrimonial.

Delapidarea se savarseste numai cu intentie directa sau indirecta. Functionarul trebuie sa fi cunoscut ca bunurile pe care le utilizeaza, insuseste sau traficheaza nu ii apartin, ci se afla in gestiunea sa in virtutea functiei, si sa fi urmarit sau acceptat producerea pagubei.

Culpa nu este suficienta pentru existenta infractiunii. De asemenea, eroarea de fapt sau de drept poate constitui o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, daca se dovedeste ca functionarul nu a cunoscut si nu putea cunoaste caracterul ilicit al actiunii sale.

Forma tipica este prevazuta la art. 295 alin. (1): pedeapsa de la 2 la 7 ani inchisoare si interzicerea ocuparii unei functii publice. Tentativa este sanctionata, ceea ce inseamna ca simpla incercare de a insusi sau folosi bunurile este suficienta pentru angajarea raspunderii penale.

Forma atenuata, reglementata de art. 308, se aplica persoanelor care nu sunt functionari publici, dar gestioneaza bunuri in cadrul unor entitati private. In acest caz, limitele pedepsei se reduc cu o treime.

Forma agravata, reglementata de art. 309, intervine atunci cand fapta a produs consecinte deosebit de grave, adica o paguba mai mare de 2.000.000 lei. In aceasta situatie, limitele pedepsei se majoreaza cu jumatate.

Delapidarea poate fi savarsita in coautorat, instigare sau complicitate. Art. 48 Cod penal defineste complicele ca fiind “persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala”. Spre exemplu, un contabil care intocmeste documente false pentru a acoperi lipsurile din gestiune poate fi considerat complice la delapidare.

Este importanta distinctia dintre delapidare si alte infractiuni apropiate.

 

 

Delapidarea este, asadar, o infractiune calificata prin calitatea autorului si prin legatura directa dintre acesta si bunurile gestionate.

In cadrul procesului penal, persoana vatamata se poate constitui parte civila pentru recuperarea prejudiciului. Instanta se pronunta asupra actiunii civile prin aceeasi hotarare prin care solutioneaza si latura penala.

In plus, persoana condamnata pentru delapidare poate suporta si consecinte administrative sau disciplinare, precum destituirea din functie, interdictia de a ocupa functii publice ori profesionale si obligatia de a restitui integral prejudiciul.

In practica, instantele au clarificat numeroase aspecte, cum ar fi incadrarea juridica atunci cand persoana nu este functionar public in sens strict, dar detine atributii de gestiune (cazurile reglementate de art. 308). Inalta Curte de Casatie si Justitie a aratat, prin decizii obligatorii, ca delapidarea prevazuta de art. 295 cu aplicarea art. 308 nu poate fi incadrata in categoria infractiunilor contra patrimoniului, ci ramane o infractiune de serviciu.

Jurisprudenta recenta subliniaza, de asemenea, importanta probelor contabile si a documentelor de gestiune, intrucat acestea demonstreaza raportul de incredere dintre autor si bunurile administrate.