Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Desfacerea casatoriei in noul Cod civil: dreptul la despagubiri


Considerandu-se ca, in anumite situatii, pronuntarea divortului din culpa exclusiva a unuia dintre soti poate produce sotului nevinovat importante prejudicii, distincte de acel dezechilibru semnificativ care ar putea genera dreptul la prestatie compensatorie, Codul civil prevede posibilitatea acordarii unor despagubiri. Acest prejudiciu ar putea fi de ordin material (de exemplu, pierderea unui contract pe care, datorita divortului, nu l-a mai putut incheia, sau poate punctajul mai mic pe care l-ar putea obtine persoana divortata pentru contractarea unui credit, fata de situatia in care ar fi fost casatorita), moral (un prejudiciu de imagine, de exemplu) sau chiar profesional (care ar putea interveni, de exemplu, in cazul unui preot ortodox, care isi poate pierde dreptul de a mai profesa ca urmare a divortului). O ipoteza in care textul si-ar gasi aplicabilitatea ar fi insa aceea in care sotul inocent a incheiat un act juridic sub conditie (suspensiva sau rezolutorie) si aceasta conditie consta in chiar starea lui de persoana casatorita.

Nu poate constitui prejudiciu generator al dreptului la despagubiri cel produs de sotul vinovat de desfacerea casatoriei celuilalt sot inainte de a divorta, acesta inscriindu-se printre motivele de divort si avand alte modalitati de recuperare.

Dispozitiile art. 388 NCC, prin care este reglementat dreptul la despagubiri al sotului nevinovat, se pot aplica atat in cazul in care culpa apartine in totalitate sotului reclamant, cat si atunci cand aceasta apartine in totalitate sotului parat. Nu pot fi acordate despagubiri insa, atunci cand culpa in desfacerea casatoriei apartine ambilor soti.

La cererea sotului nevinovat, instanta va acorda acestuia despagubirile care sa acopere prejudiciul suferit prin desfacerea casatoriei. Nu are nicio relevanta prejudiciul care a fost produs unuia dintre soti de catre celalalt anterior desfacerii casatoriei, pentru obtinerea despagubirilor in baza art. 388 NCC, singurul prejudiciu care poate genera dreptul la despagubiri fiind cel legat de desfacerea casatoriei. Acest prejudiciu nu trebuie confundat cu diferenta de nivel de trai intervenita prin divort, care poate genera dreptul la prestatia compensatorie. In cazul dreptului la despagubiri nu are relevanta nivelul de trai al sotilor si nici durata casatoriei, iar prejudiciul trebuie sa fie, in toate situatiile, dovedit.

Despagubirile vor fi acordate numai prin hotararea de divort, o astfel de cerere introdusa ulterior nemaifiind admisibila.

Au fost retinute urmatoarele concluzii:
- Dreptul la despagubiri se poate acorda la cererea sotului nevinovat, atunci cand divortul se pronunta din culpa exclusiva a celuilalt sot.
- Despagubirile acordate sunt destinate acoperirii prejudiciului suferit de sotul nevinovat prin desfacerea casatoriei.
- Prejudiciul in cauza poate fi material sau moral, intrucat legea nu face nicio distinctie, insa el trebuie sa fie dovedit in fata instantei.
- Dreptul la despagubiri se poate acorda, chiar daca se stabileste si prestatie compensatorie sau pensie de intretinere in beneficiul respectivului sot.

Dispozitii legale relevante din Codul civil:
II. Dreptul la despagubiri
Art. 388. Acordarea despagubirilor
Distinct de dreptul la prestatia compensatorie prevazut la art. 390, sotul nevinovat, care sufera un prejudiciu prin desfacerea casatoriei, poate cere sotului vinovat sa il despagubeasca. Instanta de tutela solutioneaza cererea prin hotararea de divort.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Desfacerea casatoriei in noul Cod civil: dreptul la despagubiri":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Poate sunteti interesat si de:
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016