Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager

Incompatibilitatea de judecare a cauzei a judecatorului care a judecat recursul impotriva arestarii

PUNCT DE VEDERE

formulat de Ministerul Public asupra sesizarii[1] nr.1304/26 din 25 octombrie 2010 a Colegiului de conducere al Curtii de Apel Brasov pentru a se stabili daca „judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale devine incompatibil sau nu sa solutioneze cauza in fond, apel sau recurs”.

Examenul jurisprudentei actuale evidentiaza doua orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, confirma caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel :

1. Potrivit unei orientari jurisprudentiale s-a considerat ca judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale este compatibil sa solutioneze cauza in fond, apel sau recurs  (Anexele 1 – 17) ;

2. Pentru aceeasi ipoteza, alte instante au stabilit ca judecatorul este incompatibil, fiind incidente prevederile art.48 alineatul 1 lit.a teza ultima din Codul de procedura penala (Anexele 18 – 24).

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari


Rezolvati rapid si perfect legal orice problema generata de noile reglementari ce modifica in Codul fiscal 4 argumente solide pentru a va abona la Consilier – Taxe si Impozite pentru Contabili 1 Evitati garantat orice greseala fiscala din contabilitate 2 Va rezolvati rapid toate problemele de fiscalitate 3 Salvati sume importante din...

Oferta Speciala
valabila 48h


Apreciez ca ultima solutie este cea legala.

Una dintre componentele dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului, o reprezinta independenta si impartialitatea instantei. In jurisprudenta curtii europene de contencios al drepturilor omului, impartialitatea este definita ca absenta a oricarei prejudecati sau idei preconcepute cu privire la solutia ce trebuie pronuntata in cadrul unui proces[2]. Potrivit aceleiasi jurisprudente, impartialitatea se analizeaza si apreciaza atat sub aspect subiectiv, cat si sub aspect obiectiv. In ceea ce priveste testul subiectiv, trebuie determinat daca convingerile personale ale unui judecator pot influenta solutionarea unei anumite cauze; sub acest aspect, impartialitatea judecatorului este prezumata pana la proba contrarie[3].

In ceea ce priveste testul obiectiv, trebuie determinat daca judecatorul ofera garantii suficiente pentru a exclude orice banuiala legitima in privinta sa. Existenta, intr-o cauza, a unei banuieli legitime de lipsa de impartialitate, se apreciaza tinand seama, inclusiv, de optica celui acuzat, chiar daca aceasta nu are un caracter decisiv; determinant este daca temerile celui interesat se dovedesc a fi justificate obiectiv. In acest sens, aparentele prezinta o anumita importanta avand in vedere increderea pe care instantele trebuie sa o inspire publicului si, in primul rand, acuzatului in cadrul unui proces penal[4]. Unii doctrinari considera aparentele ca avand chiar un rol decisiv in analiza impartialitatii obiective[5]. Unanim, insa, s-a stabilit ca determinant, din perspectiva testului obiectiv al impartialitatii, este daca temerile celui interesat se dovedesc a fi justificate obiectiv sau nu.

Sub acest aspect, raspunsul difera in functie de circumstantele cauzei. De principiu, simplul fapt ca un judecator a pronuntat hotarari si intr-o faza premergatoare judecarii fondului cauzei nu justifica, in sine, o banuiala de impartialitate. Ceea ce este important si determinant este reprezentat de natura si intinderea masurilor adoptate de catre judecator in cadrul acestor proceduri.

Intr-adevar, Curtea Europeana a stabilit ca un complet de judecata, care judeca in fond sau in apel, este format din judecatori care anterior s-au pronuntat asupra masurii arestarii preventive, nu constituie in sine o incalcare a prevederilor art.6 paragraful 1 din Conventia Europeana cu privire la impartialitatea instantei. Curtea Europeana a considerat ca, la momentul dezbaterii privarii de libertate, judecatorul analizeaza in mod sumar date existente in dosar in scopul stabilirii daca exista prima facie temeiuri pentru suspiciunea privind comiterea unei infractiuni de catre acuzat. Pe de alta parte, in cazul in care este pronuntata o hotarare, instanta trebuie sa aprecieze daca probele administrate sunt suficiente pentru a stabili vinovatia acuzatului. Prin urmare, suspiciunea si stabilirea formala a vinovatiei nu pot fi tratate ca asemanatoare[6].

In consecinta, din perspectiva garantiilor furnizate de Conventia europeana a drepturilor omului in materia impartialitatii obiective functioneaza principiul potrivit caruia simplul fapt de a fi pronuntat, anterior judecarii fondului cauzei, hotarari privind privarea de libertate, punerea sub acuzare nu impiedica un judecator de a participa la solutionarea fondului aceleiasi cauze. In schimb, incidenta si functionarea acestui principiu intr-o ipoteza concreta depinde in mod necesar de natura si intinderea masurilor adoptate de catre judecator in cadrul acestor proceduri, de aspectele ( de fond si procesuale ) pe care le implica luarea deciziei[7]. Anumite circumstante pot conduce la inlaturarea principiului enuntat[8].

*

In dreptul intern, in vederea asigurarii exigentelor impuse de dreptul la un proces echitabil, legiuitorul roman a reglementat, printre altele, cazurile de incompatibilitate ale judecatorilor.

Astfel, potrivit art.48 alin.1 lit.a teza finala din Codul de procedura penala „judecatorul este de asemenea incompatibil de a judeca” daca in respectiva cauza „a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale”.

Cu privire la aceasta dispozitie, in doctrina[9], s-a apreciat ca reprezinta o recunoastere a separatiei intre functia de urmarire si functia de instructie, respectiv intre functia de instructie si cea de judecata. Prin aceasta, legiuitorul a instituit o prezumtie de lipsa   de  impartialitate  obiectiva, intemeiata pe aparenta existentei unui interes in cauza [10].  Potrivit acestei dispozitii, cat si a celei cuprinse in art. 47 din Codul de procedura penala, legiuitorul national a stabilit o garantie a procesului echitabil superioara standardului Conventiei europene. Intr-o astfel de situatie, cand un sistem national instituie un standard superior celui conventional, de principiu, acel sistem trebuie sa acorde aceleasi garantii pentru toate ipotezele similare, pentru toate nivelurile de jurisdictie[11].

Astfel, din perspectiva celor anterior expuse, textul de lege mai sus invocat reglementeaza tocmai separatia ce trebuie sa existe intre functia de dispozitie asupra dreptului constitutional fundamental la libertate in cursul urmaririi penale, pe care o exercita judecatorul in faza de urmarire penala (cand solutioneaza propunerea de arestare preventiva si de prelungire a acesteia) si functia de judecata, pe care nu o mai poate exercita acelasi judecator in faza de judecata, fiind incompatibil. Concluzia este aceeasi si in ipoteza particulara a judecatorului care participa la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale, respectiv incompatibilitatea acestuia de a judeca/solutiona cauza in fond, apel sau recurs.

Argumentul principal il constituie faptul ca judecatorul care participa la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale exercita aceeasi functie de dispozitie asupra dreptului la libertate in faza de urmarire penala ca si judecatorul care solutioneaza propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive in aceeasi faza procesuala.

Judecatorul care solutioneaza propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive examineaza indeplinirea conditiilor de fond prevazute de art.148 din Codul de procedura penala, ce se refera la existenta unor probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, precum si cazurile limitativ enumerate in dispozitia legala invocata. Aprecierea asupra probelor sau indiciilor temeinice care configureaza prezumtia rezonabila ca persoana a carei arestare se solicita a savarsit o fapta penala, precum si a conditiilor particulare  cuprinse in art. 148 din Codul de procedura penala este de natura, cel putin teoretic, sa conduca  sau sa permita chiar o evaluare a probabilitatii vinovatiei, o analiza a legalitatii probatoriului administrat ( aceasta chiar daca, in motivarea hotararilor, se arata ca la luarea masurii arestarii preventive nu are loc o analiza a probatoriului, aceasta revenind exclusiv judecatorului care solutioneaza fondul cauzei ).

In cazul solutionarii recursului ce are ca obiect incheierile privind masurile preventive sunt incidente prevederile art.1403 din Codul de procedura penala, ce stabilesc procedura speciala de solutionare a recursului, derogand de la dispozitiile de drept comun (lex specialia generalibus derogant).

Recursul impotriva incheierii prin care, in cursul urmaririi penale, se dispune asupra arestarii preventive are caracter devolutiv integral in ceea ce priveste masura arestarii preventive, nefiind limitat de cazurile de casare enuntate de art.3859 din Codul de procedura penala.

Prin urmare, judecatorul care participa la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea  arestarii preventive analizeaza atat aspectele de fapt, cat si pe cele de drept. Mai mult, un astfel de judecator este obligat, pentru a putea cenzura solutia atacata, sa refaca si sa analizeze aceleasi rationamente logico-juridice ale judecatorului care a pronuntat dispozitia de arestare sau de prelungire a acesteia si sa analizeze, suplimentar, criticile ce se aduc acestei decizii prin motivele de recurs. In acest mod, cel putin partial, judecatorul din recurs se substituie judecatorului care a dispus masura in fond; iar daca acesta din urma, este, potrivit art. 48 alin. 2 teza ultima din Codul de procedura penala, incompatibil, si judecatorul din recurs nu poate fi decat incompatibil.

De altfel, aceasta concluzie reiese si din examinarea logico-juridica a prevederilor art.1403 alin.7 din Codul de procedura penala potrivit carora „cand apreciaza ca masura preventiva este nelegala sau nu este justificata, instanta de recurs o revoca, dispunand, in cazul arestarii preventive, punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu este arestat in alta cauza”.

Asadar, judecatorul care participa la solutionarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale exercita functia de dispozitie asupra dreptului de libertate si, in consecinta, devine incompatibil sa exercite o functie de judecata in aceeasi cauza in faza superioara a procesului penal.

In consecinta, potrivit principiului analogiei – ubi eadem ratio, eadem lex esse debet – judecatorul care a participat la judecarea recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestarii preventive in cursul urmaririi penale devine incompatibil, potrivit art.48 alineatul 1 teza ultima din Codul de procedura penala, sa solutioneze cauza in fond, apel sau recurs.

*

Avand in vedere cele expuse, urmeaza sa constatati ca aceasta problema de drept a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si, printr-o decizie obligatorie, sa stabiliti modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale.

 

 

Procuror general,
Laura Codruta Kovesi
 
_________________

[1] Sesizarea a fost transmisa Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie cu adresa nr. 4/S.U./2010 din 15 noiembrie 2010 si inregistrata cu nr. de mai sus la 18 noiembrie 2010

[2] CEDO, cauza Piersack contra Belgiei, hotararea din 1 octombrie 1982, paragraful 30

[3] Castillo Algar contra Spaniei, paragraful 45; Gautrin s.a contra Frantei, hotararea din 20 mai 1998, paragraful 58; D.P. contra Frantei , hotararea din 10 februarie 2004, paragraful 32;

[4] C.Birsan, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol.I, Ed. C.H. Beck, 2005, p. 495; O.Predescu, M.Udroiu – Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Dreptul procesual penal roman, Editura C.H.Beck, p.287;

[5] C.Birsan, op. cit., p. 495;

[6] Jasinski contra Poloniei, hotararea din 20.12.2005 , paragraful 55;

[7] Opinia dizidenta la hotararea Sainte – Marie contra Frantei, 16 decembrie 1992, paragraful 3 ;

[8] Hauschildt contra Danemarcei, 24 mai 1989, paragraful 51;

[9] V.Pavel, Din nou despre incompatibilitatea judecatorului care a emis mandat de arestare preventiva de a participa la judecarea in fond a cauzei , Dreptul nr. 6/2005, p. 195;

[10] O.Predescu, M.Udroiu, op. cit., p. 314;

[11]  A se vedea, mutatis mutandis, Rapacciulo contra Italiei, 19 mai 2005, paragraful 31; Singh contra Cehiei, 25 ianuarie 2005, paragraful 74
Data aparitiei: 11 Aprilie 2011
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul "Incompatibilitatea de judecare a cauzei a judecatorului care a judecat recursul impotriva arestarii":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi


Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

ClubJuridic.ro - intrebarea zilei

Exceptie de inadmisibilitate

Intrebare: In anul 2010 in luna februarie mi-am achitat impozitele la primarie pentru anul respectiv, ulterior in noiembrie am aflat cu stupoare ca mai datorez 1500 lei, deoarece cu data de 01.07.2010 a intrat in vigoare OUG 59/2010 si au fost recalculate impozitele auto pentru sase luni. Consider ca suma respectiva nu o datorez, motiv pentru care am depus contestatie, solutionata negativ. In urma acestui demers am atacat in instanta de contencios administrativ instintarea de plata, anexand si dovada plangerii prealabile. Actiunea mi-a fost respinsa ca inadmisibila cu urmatoarea motivare: Reclamantul a inteles sa conteste, asa cum s-a aratat mai sus actul cu nr. intitulat instintare de plata, depus la dosarul de fond la fila cu nr.8. In speta sunt aplicabile prev. art.41 din OG 92/2003, comform carora, in intelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale. Prin prisma acestor dispozitii, tribunalul constata ca actul atacat este un act administrativ fiscal, in intelesul legii si este supus procedurii de contestare instituita prin Titlul IX din OG 92/2003, care reglementeaza procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrativ fiscale. Ceea ce poate fi atacat la instanta judecatoreasca de contencios administrativ sunt deciziile emise in solutionarea contestatiilor impotriva titlurilor de creanta, pracum si impotriva altor acte administrativ fiscale. Prin cererea de chemare in judecata reclamantul nu ataca o decizie emisa in solutionarea contestatiei impotriva titlului de creanta, astfel actiunea in contencios administrativ este inadmisibila. Pentru considerentele sus aratate, instanta in baza art. 205 din OG 92/2003 va admite exceptia inadmisibilitatii. Deci actiune respinsa pe exceptie, motivare pe fond era greu de gasit. Mai are vreun rost recursul? Trebuia sa atac raspunsul la plangerea prealabila nu titlul de creanta? Chiar daca instanta desfiinta raspunsul titlul de creanta ramane, deci tot bun de plata sunt.

Raspuns: Trebuia sa atacati decizia emisa in solutionarea contestatiei impotriva titlului de creanta si nu in... [citeste tot raspunsul aici...]

Atentie, Juristi!
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016