Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Noutati Juridice 2024 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

OFICIAL. Pensia de urmas, ajutorul de inmormantare, asigurarea de sanatate gratuita si sporul de 30% pentru personalul medical, in vigoare

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a promulgat proiectul de lege adoptat de Parlament prin care se instituie o serie de avantaje pentru cadrele medicale implicate in lupta antiCovid-19.

"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 15 mai a.c., urmatoarele decrete: Decret privind promulgarea Legii pentru recunoasterea meritelor personalului medical participant la actiuni medicale impotriva Covid-19 (...)", a anuntat Administratia Prezidentiala.

Detaliile complete cu privire la noutatile introduse sunt disponibile mai jos, cand am relatat despre initiativa votata pe care Parlamentul Romaniei a trimis-o sefului statului.

Forma in vigoare a actului poate fi consultata mai jos.

Retinem! Toate informatiile cuprinse in legea disponibila mai jos sunt aplicabile de luni, 18 mai 2020.

L E G E pentru recunoasterea meritelor personalului medical participant la actiuni medicale impotriva Covid-19 

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Art. 1. – (1) Prezenta lege reglementeaza modalitatile de recunoastere a meritelor personalului medical participant la actiuni medicale impotriva Covid-19, prin acordarea unor drepturi acestuia, precum si urmasilor celui decedat. 
(2) De drepturile conferite de prezenta lege nu beneficiaza personalul medical care a dobandit alte afectiuni fizice si/sau psihice ori care a devenit invalid din cauza participarii la actiuni medicale impotriva Covid-19, in situatia in care ranirea, afectiunea fizica si/sau psihica sau invaliditatea au survenit ca urmare a savarsirii, cu intentie, a unei infractiuni pedepsite potrivit legii. 

Art. 2. – (1) In sensul prezentei legi, prin personal medical care participa la actiuni medicale impotriva Covid-19 se intelege: 


a) personalul de specialitate medico-sanitar si personalul auxiliar sanitar din unitati sanitare, unitati de asistenta medico-sociala si institutii medicale, indiferent de nivelul de subordonare sau coordonare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicina de familie, din cabinete de medicina dentara, indiferent de forma de organizare, precum si din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenta sociala, implicat direct in actiuni si misiuni legate de prevenirea, gestionarea si combaterea infectiilor cu COVID-19;
b) cadrele militare – paramedici si personal medical – din structurile aflate in coordonarea/coordonarea operationala a Departamentului pentru situatii de urgenta din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, implicat direct in actiuni si misiuni legate de prevenirea, gestionarea si combaterea infectiilor cu COVID-19; 
c) personalul cu pregatire paramedicala din cadrul echipajelor SMURD specializate in acordarea primului-ajutor calificat, potrivit legii, aflat in finantarea autoritatilor administratiei publice locale; 
d) tot personalul din cadrul spitalelor care asigura asistenta medicala pacientilor testati pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 in faza I si in faza a II-a,precum si din spitalele de suport pentru pacientii testati pozitiv sau suspecti cu virusul SARS-CoV-2, reglementate prin Ordinul nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de masuri pentru pregatirea spitalelor in contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigura asistenta medicala pacientilor testati pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 in faza I si in faza a II-a si a Listei cu spitalele de suport pentru pacientii testati pozitiv sau suspecti cu virusul SARS-CoV-2, cu modificarile si completarile ulterioare. 
(2) In sensul prezentei legi, prin termenul de urmas se intelege copilul/copiii personalului medical decedat ca urmare a participarii la actiuni medicale impotriva Covid-19, precum si sotia/sotul supravietuitoare/supravietuitor. 

Art. 3. – La decesul unei persoane dintre cele prevazute la art. 2 alin. (1), Ministerul Sanatatii sau, dupa caz, ministerele cu retea sanitara proprie, acorda familiei acesteia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, dupa caz, un ajutor suplimentar in cuantum egal cu de doua ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat. 

Art. 4. – (1) Urmasii personalului medical decedat in urma complicatiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul Covid-19 beneficiaza de urmatoarele drepturi: 
a) dreptul la pensie de urmas pana la implinirea varstei de 18 ani sau, daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani; 
b) pensie de urmas egala cu 75% din salariul de baza/solda de functie/salariul de functie avut/avuta de personalul medical prevazut la art. 2 alin. (1) la data decesului; 
c) dreptul la asistenta medicala si medicamente gratuite in cadrul retelei sanitare a Ministerului Sanatatii sau, dupa caz, ministerele cu retea sanitara proprie, cu decontarea cheltuielilor de catre acestea; 
d) scutirea de la plata impozitului pe terenul si pe cladirea folosita ca domiciliu aflate in proprietate sau coproprietate. 
(2) Sotia/sotul supravietuitoare/supravietuitor beneficiaza de drepturile prevazute la alin. (1) lit. b) – d) daca nu se recasatoreste. 

Art. 5. – In cazul in care nu exista urmasi, daca cel decedat era singurul sustinator al parintilor sai, acestia beneficiaza de un ajutor lunar in cuantum de 50% din nivelul pensiei de urmas stabilita potrivit art. 4 alin. (1) lit. b). 

Art. 6. – (1) Cuantumul drepturilor acordate potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) si alin. (2) si art. 5 se actualizeaza, din oficiu, in fiecare an, cu rata medie anuala a inflatiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecarui an in care se face actualizarea si comunicat de Institutul National de Statistica. Daca in urma actualizarii rezulta o pensie mai mica, se pastreaza pensia aflata in plata.
(2) Reglementarile prevazute de legislatia privind pensiile referitoare la stabilire, plata, modificare, suspendare, reluare, incetare, revizuire, contestare si recuperare a sumelor incasate necuvenit se aplica si drepturilor prevazute de prezenta lege, daca aceasta nu dispune altfel.
(3) In termen de 15 zile de la data acordarii drepturilor prevazute la art. 4 alin. (1) lit. b) si alin. (2), beneficiarul opteaza pentru drepturile stabilite conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si pensia de urmas stabilita potrivit prezentei legi.

Art. 7. – (1) Personalul medical prevazut la art. 2 alin. (1) care executa, conduce sau coordoneaza misiuni si sarcini de serviciu in conditii de pericol deosebit, beneficiaza pe perioada starii de urgenta, instituita astfel prin decret, precum si pentru o perioada de 3 luni de la data incetarii starii de urgenta, de un spor de pana la 30%, calculat la salariul de baza/solda de functie/salariul de functie. 
(2) Cuantumul sporului prevazut la alin. (1) nu se ia in calcul la determinarea limitei prevazute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Categoriile de personal si marimea concreta a sporului se stabilesc prin ordin comun al ministrului sanatatii, ministrului afacerilor interne si ministrului finantelor publice, in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi.

Art. 8. – (1) In semn de recunoastere a meritelor personalului medical participant la actiuni medicale impotriva Covid-19 se instituie ziua de 11 martie ca Ziua personalului medical.
(2) Ziua personalului medical poate fi marcata de catre autoritatile si institutiile publice, de organismele neguvernamentale, de reprezentantele diplomatice ale Romaniei, precum si de catre alte institutii romanesti din strainatate, prin organizarea unor programe si manifestari cultural-educative, cu caracter evocator sau stiintific. 
(3) Autoritatile administratiei publice centrale si locale pot sprijini material sau logistic organizarea si desfasurarea manifestarilor prevazute la alin. (2).
(4) Ministerul Sanatatii coordoneaza tematic activitatile dedicate Zilei personalului medical.
(5) Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune, in calitate de servicii publice, pot include in programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestarile dedicate acestei sarbatori. 

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

 

INFORMATII SUPLIMENTARE
publicate pe 24 aprilie 2020

Parlamentul Romaniei a adoptat proiectul de lege prin care personalul medical primeste un spor de 30% din salariu timp de 5 luni, iar pensia de urmas, ajutorul de inmormantare, asigurarea medicala si remediile gratuite pentru familia acestuia in situatia in care cadrul medical decedeaza au fost si ele incluse in noua lege.

Asa cum am relatat inca de la aparitia proiectului de lege, cadrele medicale implicate in lupta antiCovid-19 vor fi recompensate. Legea pentru recunoastere meritelor personalului medical participant la actiuni medicale impotriva Covid-19 a trecut de Parlament si a ajuns pe masa sefului statului. Pentru a se aplica seful statului trebuie sa o promulge.

Pe scurt, reamintim celor interesati ca cei care sunt indreptatiti la noi beneficii sunt:

  • personalul de specialitate medico-sanitar si personalul auxiliar sanitar din unitati sanitare, unitati de asistenta medico-sociala si institutii medicale, indiferent de nivelul de subordonare sau coordonare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicina de familie, din cabinete de medicina dentara, indiferent de forma de organizare, precum si din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenta sociala, implicat direct in actiuni si misiuni legate de prevenirea, gestionarea si combaterea infectiilor cu COVID-19;
  • cadrele militare – paramedici si personal medical – din structurile aflate in coordonarea/coordonarea operationala a Departamentului pentru situatii de urgenta din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, implicat direct in actiuni si misiuni legate de prevenirea, gestionarea si combaterea infectiilor cu COVID-19;
  • personalul cu pregatire paramedicala din cadrul echipajelor SMURD specializate in acordarea primului-ajutor calificat, potrivit legii, aflat in finantarea autoritatilor administratiei publice locale;
  • tot personalul din cadrul spitalelor care asigura asistenta medicala pacientilor testati pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 in faza I si in faza a II-a, precum si din spitalele de suport pentru pacientii testati pozitiv sau suspecti cu virusul SARS-CoV-2, reglementate prin Ordinul nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de masuri pentru pregatirea spitalelor in contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigura asistenta medicala pacientilor testati pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 in faza I si in faza a II-a si a Listei cu spitalele de suport pentru pacientii testati pozitiv sau suspecti cu virusul SARS-CoV-2, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

Personalul medical mentionat mai sus va primi un bonus de 30% din salariul de baza sau salariul de functie.

In cazul in care unul dintre specialistii din categoriile de mai sus isi pierde viata, vor fi acordate urmatoarele facilitati pentru urmasii/familia acestuia/acesteia:

  • ajutor de inmormantare de 10.858 lei;
  • pensie de urmas in valoare de 75% din salariul de baza al angajatului decedat;
  • asistenta medicala si medicamente gratuite pe viata;
  • scutire de la plata impozitului pe terenul si cladirea folosite ca domiciliu.

 

Daca sotia/sotul urmas se recasatoreste, atunci pierde drepturile. 

pensie de urmas medici covid-19

Pensia de urmas va fi acordata copiilor cu pana la varsta de 18 ani sau 26, daca se urmeaza studii superioare.

Daca specialistul nu are urmasi, parintii vor primi 50% din nivelul pensiei de urmas.

Sumele se vor inidexa anual cu rata inflatiei.

Actul adoptat de Parlament mai prevede si instituirea Zilei personalului medical.

Tot ce mai ramane de facut este ca presedintele Iohannis sa promulge actul prin Decret pentru a fi publicat in Monitorul Oficial.

 

INFORMATII INITIALE

publicate pe 1 aprilie 2020

Mai multi parlamentari PSD au initiat o lege prin care meritele personalului medical implicat in lupta anticCovid-19 sunt recunoscute prin lege. Apare pensia de urmas, scutirea de impozit, asigurarea medicala gratuita si indemnizatia pentru familia celui/celei decedat/e.

"Cand auzim de eroi, de martiri, gandul nostru se duce de asemenea la acele persoane care n-au ezitat nicio secunda sa plateasca pretul suprem pentru noi, ceilalti. Noi, cei de acum. Parintii nostri, bunicii nostri, stramosii nostri. Acele persoane pentru care binele celuilalt sau colectiv este mai presus de orice si pentru care misiunea vietii este sa ii sustina si sa ii ajute pe ceilalti. Ne gandim la oameni in uniforme, care lupta in cele mai dificile conditii si fac lucruri de inimaginat pentru majoritatea dintre noi... Ne gandim la personajele cu care am copilarit in povestile de vitejie si in care binele intotdeauna invinge gratie lor", sustine initiatorul proiectului de lege, senatorul Florin Ortan.

Alaturi de acesta au semnat si Andronescu Ecaterina - senator PSD; Avram Nicolae - senator PSD; Bodog Florian Dorel - senator PSD; Botnariu Emanuel-Gabriel - senator PSD; Butunoi Ionel-Daniel - senator PSD; Chisalita Ioan-Narcis - senator PSD; Corlatean Titus - senator PSD; Craioveanu Elena-Lavinia - senator PSD; Cretu Gabriela - senator PSD; Dan Carmen Daniela - senator PSD; Diaconu Adrian-Nicolae - senator PSD; Dunca Marius-Alexandru - senator PSD; Federovici Doina-Elena - senator PSD; Fifor Mihai-Viorel - senator PSD; Iordache Virginel - senator PSD; Manoliu Dan - senator PSD; Marciu Ovidiu-Cristian-Dan - senator PSD; Marin Gheorghe - senator PSD; Matei Constantin-Bogdan - senator PSD; Mazilu Liviu-Lucian - senator PSD; Mihu Stefan - senator PSD; Mirea Siminica - senator Independent; Nita Ilie - senator ALDE; Nicolae Serban - senator PSD; Oprea Stefan-Radu - senator PSD; Panescu Doru-Adrian - senator PSD; Paturca Roxana-Natalia - senator PSD; Pavel Marian - senator PSD; Pop Gheorghe - senator PSD; Pop Liviu-Marian - senator PSD; Preda Radu-Cosmin - senator PSD; Resmerita Cornel-Cristian - senator PSD; Romascanu Lucian - senator PSD; Rotaru Ion - senator PSD; Salan Viorel - senator PSD; Savin Emanoil - senator Independent; Sbirnea Liliana - senator PSD; Silistru Doina - senator PSD; Soporan Aurel-Horea - senator PSD; Stanescu Paul - senator PSD; Stocheci Cristina-Mariana - senator PSD; Trufin Lucian - senator PSD; Valeca Serban-Constantin - senator PSD; Zamfir Daniel-Catalin - senator Independent.

Practic, prin acest nou proiect de lege se introduc o serie de bonificatii si avantaje fiscale pentru familia personalului medical care este acum implicat in lupta antiCovid-19. 

"In aceasta lupta universala cu acest COVID-19, cadrele medicale de aici si de pretutindeni sunt generalii care duc secunda de secunda acest razboi. Ele sunt scutul nostru. Singurul nostru scut! Cel care face diferenta dintre viata si moarte!

Si, da, din pacate, ca in orice razboi, se cere si se ofera pretul. Cadrele medicale muncesc in conditii de maxim pericol pana la epuizare. Au renuntat la tot si s-au dedicat acestei misiuni de salvare universala, iar unii dintre ei s-au imbolnavit, in timp ce pe altii i-am pierdut pentru totdeauna in aceasta lupta atat de grea si de disproportionata.

pensie urmas cadre medicale decedate

Si stim ca o viata nu are pret, insa consideram ca cinstirea, recunoasterea si respectul manifestate in toate formele lor fata de cei care ne asigura pe orice cale integritatea vietii din toate punctele de vedere fac si trebuie sa faca parte din morala cea mai profunda care formeaza spiritul si identitatea unui popor si ale unui stat", se mai arata in expunerea de motive.

Cum vor fi recunoscute meritele personalului medical

Acum c-am analizat pledoaria initiatorului, e momentul sa aflam cum vor fi recunoscute meritele personalului medical angrenat in lupta antiCovid-19.

Conform prevederilor proiectului de lege, personal medical inseamna: medici, asistente, infirmiere, ingrijitoare, personal auxiliar care participa la actiuni medicale impotriva Covid-19, in mod individual sau colectiv. 

Art. 3 din proiect stabileste ca la decesul unui cadru medical care a fost activ in timpul pandemiei se vor acorda suplimentar, pe langa ajutorul normal de inmormantare, doua salarii medii pe economie, adica 10.858 de lei. Legea nr. 6/2020 precizeaza ca salariul mediu brut este 5429 lei, asa cum am exemplicat si la somajul tehnic.

Putem doar banui ca legiuitorii intentioneaza ca aceasta indemnizatie sa fie compusa din valoarea bruta a doua salarii medii pe economie, intrucat in textul actului nu este mentionat acest lucru.

Daca Parlamentul va decide ca se aplica valoarea neta a salariului mediu pe economie, atunci suma scade considerabil. Astfel, se vor acorda 6352 lei pentru familia (sau urmasii) cadrului medical decedat.

Urmasii personalului medical decedat, conform proiectului de lege, sunt: copiii care au implinit 18 ani sau 26, daca isi continua studiile, sotia/sotul supravietuitor, daca cel decedata nu s-a recasatorit.

In plus, urmasii cadrelor medicale vor avea dreptul la o pensie de urmas "egala cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrele medicale l-au avut la data decesului". Daca cel trecut in nefiinta nu are urmasi, de pensie vor beneficia parintii sai. Aceasta va fi 50% din pensia de urmas care s-ar fi cuvenit familiei celui decedat, adica jumatate din 75%.

Totodata, urmasii personalului medical decedat ca urmare a participarii la lupta antiCovid-19 vor fi scutiti de la plata impozitului pe terenuri si cladiri. Simultan, vor beneficia de asistenta medicala si medicamente complet gratuite.

Aceste prevederi raman valabile pe toata durata vietii urmasilor personalului medical decedat.

Parlamentarii mai stipuleaza si faptul ca data de 11 martie sa devina Ziua personalului medical, cand Ministerul Sanatatii va putea organiza activitati specifice.

Cei interesati trebuie sa retina faptul ca vorbim de o propunere, asadar exista sansa ca cele relatate mai sus sa nu ajunga in vigoare.

B126/2020 a fost introdus pentru dezbatere la Senat in procedura de urgenta, asadar deputatii vor avea votul final.

A fost solicitat punctul de vedere al Guvernului.

Pentru a se aplica va fi nevoie de votul senatorilor, al deputatilor, de promulgarea presedintelui de Romaniei si de publicarea in Monitorul Oficial.

Ca de obicei, vom reveni cu actualizari imediat ce acestea vor fi disponibile.


Florin Amariei
de Florin Amariei
Redactor

Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie.  In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.  

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "OFICIAL. Pensia de urmas, ajutorul de inmormantare, asigurarea de sanatate gratuita si sporul de 30% pentru personalul medical, in vigoare":
Rating:

Nota: 4.2 din 5 din 5 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Poate sunteti interesat si de:

©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016