Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Reglementarea clauzei de inalienabilitate in Noul Cod civil


I. Clauza de inalienabilitate, reglementare noua in dreptul civil roman

Clauza de inalienabilitate, ca stipulatie inserata intr-un contract, de cele mai multe ori translativ de proprietate (donatie, vanzare, schimb), prin care proprietarul bunului dobandit prin contract se obliga sa nu il instraineze pentru un anumit termen, nu era reglementata in Codul civil de la 1864.

Cu toate acestea, in practica instantelor romane, pe baza unor analize produse in literatura de specialitate, s-a recunoscut, in anumite cazuri, valabilitatea unor asemenea clauze.

Neindoielnic, avantajul introducerii unei reglementari – in cazul de fata, este vorba de dispozitiile art.627-629 din Noul Cod civil (NCC) – este acela de a reduce riscul unei practici neunitare si imprevizibile, cu efecte daunatoare asupra increderii cetatenilor in drept si in justitie, risc mai mare atunci cand judecatorul „opereaza” cu institutii ce nu se bucura de o recunoastere legala explicita.

II. Conditiile de validitate a clauzei de inalienabilitate

Clauza de inalienabilitate, pentru a fi valabila, trebuie sa fie esentialmente temporara (a), intemeiata pe un interes legitim si serios (b). Ea nu impiedica transmisiunea succesorala (c) si este subinteleasa in anumite conventii (d).

a) In ceea ce priveste durata pentru care proprietarul bunului dobandit prin conventia in care este stipulata clauza se poate obliga sa nu incheie acte de instrainare, legea fixeaza un termen maximal : 49 de ani (art.627 alin.1 teza intai NCC). Acest termen nu trebuie, insa, privit ca un termen „garantat” de legiuitor, ci ca unul strans legat de o conditie „calitativa”, si anume aceea a unui „interes serios si legitim”.

b) „Interesul serios si legitim” nu este definit ori detaliat de lege (art.627 alin.1 teza intai NCC), deoarece varietatea situatiilor intalnite in practica raporturilor contractuale recomanda sa nu se recurga la enumerari limitative.

De multe ori, clauza de inalienabilitate este stipulata in contracte cu titlu gratuit, de tipul contractului de donatie, in care celui gratificat i se impune „sarcina” de a nu renunta la proprietatea bunului printr-o vanzare ulterioara. Aceasta sarcina, constand intr-o clauza de inalienabilitate, este stipulata ca expresie a interesului donatorului de a avea garantia ca gratificatul – o ruda apropiata ori un prieten foarte bun -, mentinandu-si calitatea de proprietar, va culege direct foloasele acestei calitati cel putin o anumita durata de timp (ex. unchiul doneaza nepotului o locuinta, stipuland inalienabilitatea pana la finalizarea studiilor universitare, locuinta fiind situata in proximitatea facultatii).

Clauza de inalienabilitate poate fi, insa, stipulata si in contracte cu titlu oneros, de tipul vanzarii. De altfel, legea face referire explicita la o asemenea posibilitate atunci cand precizeaza ca prezumtia relativa, de caracter determinant al clauzei in raport cu contractul in care este stipulata, functioneaza in cazul contractelor cu titlu oneros (art.627 alin.3 teza a doua NCC).

In toate cazurile, conditia interesului legitim si serios are prioritate fata de durata pentru care s-a stipulat inalienabilitatea. In acest sens, legea (art.627 alin.2 NCC) permite ca dobanditorul sa fie autorizat de instanta „sa dispuna de bun daca interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a disparut sau daca un interes superior o impune”.

Revenind la exemplul, mai sus citat, in care nepotul a fost gratificat cu o locuinta situata in apropierea facultatii, daca, din diferite motive, se va gasi in situatia de a-si finaliza studiile universitare, va dispare interesul care justifica stipularea inalienabilitatii, astfel incat va fi in drept sa se adreseze judecatorului, printr-o cerere formulata in contradictoriu cu unchiul-donator, spre a fi autorizat sa vanda locuinta inainte de data la care ar fi urmat, daca nu intervenea situatia in discutie, sa isi finalizeze studiile universitare.

c) Legea mentioneaza ca stipularea inalienabilitatii nu se opune transmiterii bunului pe cale de succesiune (art.627 alin.5 NCC). In termenii aceluiasi exemplu, decesul celui gratificat, survenit anterior finalizarii studiilor si, totodata, anterior, duratei pentru care s-a stipulat inalienabilitatea, nu va face ca bunul sa revina in patrimoniul unchiului-donator, ci sa fie dobandit de mostenitorii gratificatului.

d) Legea prevede ca inalienabiltiatea „este subinteleasa in conventiile din care se naste obligatia de a transmite in viitor proprietatea catre o persoana determinata sau determinabila” (art.627 alin.4 NCC).

Altfel spus, daca se incheie un antecontract de vanzare-cumparare, adica o conventie prin care proprietarul unui bun se obliga catre o alta persoana, interesata sa il cumpere, ca, la o anumita data, sa-i vanda bunul, fixandu-se deja pretul acestuia, este evident, inainte de orice obligatie a proprietarului, in calitate de „promitent-vanzator”, ca acesta din urma este dator sa nu instraineze, intre timp, catre o terta persoana, bunul promis prin antecontract beneficiarului acestei promisiuni.

III. Efectele clauzei de inalienabilitate

Efectele clauzei de inalienabilitate se reflecta in consecintele pe care le suporta cei care actioneaza incalcand interdictia de instrainare : rezolutiunea contractului in care s-a stipulat clauza (a), obligarea la plata de daune-interese (b) sau chiar nulitatea contractului incheiat cu incalcarea clauzei (c). Aceasta din urma sanctiune este, insa, conditionata de satisfacerea unor conditii de opozabilitate (d).

In sfarsit, clauza de inalienabilitate atrage, pe durata valabilitatii sale, insesizabilitatea bunului pentru care s-a stipulat clauza (e).

a) Potrivit legii, instrainatorul poate sa ceara rezolutiunea contractului in cazul incalcarii clauzei de inalienabilitate de catre dobanditor (art.629 alin.1 NCC). Este vorba, desigur, de contractul in care este stipulata clauza de inalienabilitate. Cum rezolutiunea este un efect specific contractelor bilaterale, adica a acelor contracte in care ambele parti isi asuma obligatii, legea are in vedere exemple de genul vanzarii, schimbului etc. in care dobanditorul unui bun si-a asumat, in completarea propriei prestatii (pret, predarea unui bun in schimb), si obligatia de a nu instraina bunul primit. De altfel, asa cum am vazut la pct.II lit. b), caracterul determinant al clauzei de instrainare prin raportare la contractul in care clauza este inserata se prezuma atunci cand acest contract este cu titlu oneros.

b) Daca nu s-au indeplinit conditiile de opozabilitate necesare pentru interdictia de instrainare iar aceasta a fost incalcata prin incheierea, de catre cel tinut sa nu instraineze, a unui contract prin care transmite unui tert proprietatea bunului, cel care beneficiaza de clauza de inalienabilitate (poate fi instrainatorul sau poate fi chiar o terta persoana) are dreptul la despagubiri (art.628 alin.5 NCC).

In alti termeni, faptul ca, din cauza neindeplinirii unor cerinte, ce vor fi mai jos expuse (lit.c), incalcarea interdictiei de instrainare nu poate atrage nicio consecinta impotriva tertului caruia bunul, cu sfidarea interdictiei de instrainare, ii este transmis, nu va putea fi invocata nici chiar de cel tinut sa nu instraineze.

c) Daca, insa, au fost indeplinite conditii de opozabilitate in privinta clauzei de inalienabilitate, actul incheiat cu incalcarea clauzei este anulabil (art.629 alin.2 NCC).

Practic, beneficiarul clauzei de inalienabilitate poate introduce in justitie o actiune in nulitatea relativa care va avea ca efect revenirea bunului in patrimoniul celui gratificat, astfel incat consecintele incalcarii interdictiei de instrainare vor fi suportate, in mod direct, de cel care a dobandit bunul in urma contractului incheiat in dispretul clauzei.

d) Clauza de inalienabilitate este opozabila inclusiv tertilor, in sfera carora includem, in primul rand, cei care ar dobandi bunul de la cel tinut sa nu instraineze, numai daca sunt indeplinite formalitatile de publicitate prevazute de lege (art.628 alin.2 NCC).

Spre exemplu, daca inalienabilitatea a fost stipulata in legatura cu un imobil, se va proceda la o notare in partea a III-a a cartii funciare a imobilului, notare privitoare la existenta acestei clauze. In lipsa acestei notari, nu se va putea proceda la anularea contractului prin care, cu incalcarea clauzei, s-ar transmite bunul catre o terta persoana.

In cazul bunurilor mobile, cel care dobandeste un bun „grevat” de inalienabilitate nu se va putea apara de actiunea in anulare decat daca se va face dovada, rasturnandu-se prezumtia de buna-credinta nascuta in favoarea sa, ca a cunoscut, la momentul intrarii in posesia efectiva a bunului mobil dobandit, existenta clauzei de inalienabilitate. In practica, aceasta dovada este una destul de dificila.

e) Cat timp bunul este inalienabil potrivit stipulatiei partilor, nu poate fi supus executarii silite (art.629 alin.3 NCC).

Interdictia urmaririi silite poate fi opusa inclusiv creditorilor ipotecari, desigur daca notarea clauzei este anterioara inscrierii ipotecii in registrele de publicitate.

Solutia legii este logica deoarece, in lipsa ei, ar fi relativ usor pentru un proprietar tinut de obligatia de a nu instraina sa permita executarea silita, de coniventa cu creditorul urmaritor, pentru a permite, pe aceasta cale, pierderea bunului in favoarea acestuia din urma.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 06 Ianuarie 2012
Votati articolul "Reglementarea clauzei de inalienabilitate in Noul Cod civil":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016