Concediere in timpul CCC partial. Cum se calculeaza indemnizatia?

Doamna RE a fost angajata, la 22 noiembrie 1999, de Praxair MRC, in calitate de asistent comercial, in cadrul unui contract de munca pe perioada determinata si cu norma intreaga, iar ulterior, incepand cu 1 august 2000, al unui contract de munca cu norma intreaga pe durata nedeterminata. Ea a beneficiat de un prim concediu de maternitate urmat de un concediu pentru cresterea copilului de doi ani. In continuare, ea a beneficiat de un al doilea concediu de maternitate urmat de un concediu pentru cresterea copilului sub forma unei reduceri cu o cincime a timpului de lucru. Acest din urma concediu trebuia sa se incheie la 29 ianuarie 2011. La 6 decembrie 2010, doamna RE a fost concediata in cadrul unei proceduri de concediere colectiva pentru motive economice. Ea a acceptat un concediu de reorientare profesionala cu o durata de noua luni. Dupa ce a renuntat, incepand cu 1 ianuarie 2011, la reducerea timpului sau de munca, doamna

RE a parasit definitiv Praxair MRC la 7 septembrie 2011. Doamna RE contesta modalitatile de calcul al indemnizatiei de concediere si al alocatiei de concediu de reorientare profesionala platite in cadrul concedierii sale pentru motive economice, care a avut loc in perioada in care se afla in situatie de concediu partial pentru cresterea copilului. Sesizata cu litigiul, Cour de cassation (Curtea de Casatie, Franta) a decis sa adreseze mai multe intrebari Curtii de Justitie pentru a afla daca acordul-cadru privind concediul pentru cresterea copilului se opune ca, atunci cand un lucrator angajat pe durata nedeterminata si cu norma intreaga este concediat in momentul in care beneficiaza de un concediu partial pentru cresterea copilului, indemnizatia de concediere si alocatia de concediu de reorientare profesionala care trebuie platite acestui lucrator sa fie determinate cel putin partial pe baza remuneratiei reduse pe care o primeste cand intervine concedierea. Ea intreaba totodata Curtea daca, in masura in care un umar considerabil mai mare de femei decat de barbati opteaza pentru a beneficia de un concediu partial pentru cresterea copilului, discriminarea indirecta care rezulta astfel in ceea ce priveste perceperea unei indemnizatii de concediere si a unei alocatii de concediu de reorientare profesionala reduse nu aduce atingere dispozitiilor articolului 157 TFUE referitoare la principiul egalitatii de remunerare intre lucratorii de sex masculin si cei de sex feminin pentru aceeasi munca sau pentru o munca de valoare egala.

In hotararea pronuntata astazi, Curtea aminteste ca acordul-cadrul privind concediul pentru cresterea copilului se intemeiaza pe angajamentul partenerilor sociali de a aplica masuri menite sa permita atat barbatilor, cat si femeilor sa isi concilieze responsabilitatile profesionale si familiale si ca el se aplica tuturor lucratorilor, barbati si femei, care au un contract sau o relatie de munca definita in legislatie, conventiile colective sau practicile in vigoare in fiecare stat membru. Ea aminteste de asemenea ca, atunci cand un lucrator angajat pe durata nedeterminata si cu norma intreaga este concediat in momentul in care beneficiaza de un concediu partial pentru cresterea copilului, indemnizatia sa de concediere trebuie determinata in intregime pe baza remuneratiei aferente prestatiilor de munca efectuate cu norma intreaga de acel lucrator. Astfel, o legislatie nationala care ar conduce la o reducere a drepturilor care decurg din raportul de munca in cazul unui concediu pentru cresterea copilului ar putea descuraja lucratorul sa ia un astfel de concediu si ar putea incuraja angajatorul sa concedieze in special lucratorii care se afla in concediu pentru cresterea copilului. Aceasta ar fi in directa contradictie cu finalitatea acordului-cadru privind concediul pentru cresterea copilului (CCC), printre obiectivele caruia se numara acela al unei mai bune concilieri a vietii familiale si profesionale. In aceste conditii, acordul-cadrul privind concediul pentru cresterea copilului se opune unei dispozitii nationale care implica luarea in considerare a remuneratiei reduse pe care lucratorul aflat in concediu partial pentru cresterea copilului o primeste atunci cand intervine concedierea.

In ceea ce priveste alocatia de concediu de reorientare profesionala, Curtea constata ca aceasta remuneratie constituie un drept derivat din raportul de munca, pe care lucratorul o poate pretinde de la angajator. Numai faptul ca plata unei asemenea alocatii nu are caracter automat si ca aceasta plata intervine in perioada concediului de reorientare profesionala care excede perioadei de preaviz nu este de natura sa modifice aceasta constatare. In aceste conditii, acordul-cadru privind concediul pentru cresterea copilului este aplicabil unei prestatii precum alocatia de concediu de reorientare profesionala.

Cartea verde a contabilitatii varianta tiparita

Vezi AICI detalii

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

Compuneri perfecte pentru clasele III-IV

Vezi AICI detalii

Astfel, Curtea concluzioneaza ca, la fel ca in cazul indemnizatiei de concediere, o prestatie precum alocatia de concediu de reorientare profesionala trebuie, in temeiul acordului-cadru privind concediul pentru cresterea copilului, sa fie determinata in intregime pe baza remuneratiei aferente prestatiilor de munca efectuate cu norma intreaga de acel lucrator. Cu privire la chestiunea conformitatii cu articolul 157 TFUE a diferentei de tratament legate de concediul pentru cresterea copilului, Curtea arata, intr-o prima etapa, ca notiunea de „remuneratie”, in sensul acestui articol, trebuie interpretata intr-un sens larg si ca, in consecinta, prestatii precum indemnizatia de concediere si alocatia de concediu de reorientare profesionala trebuie sa fie calificate drept „remuneratii” in sensul articolului 157 TFUE.

Curtea aminteste, intr-o a doua etapa, ca exista discriminare indirecta pe motive de sex atunci cand aplicarea unei masuri nationale, desi formulata in mod neutru, dezavantajeaza in fapt un numar mult mai mare de lucratori de un sex in raport cu lucratorii de celalalt sex. O astfel de masura nu este compatibila cu principiul egalitatii de tratament decat cu conditia ca diferenta de tratament intre cele doua categorii de lucratori pe care o determina sa fie justificata de factori obiectivi straini de orice discriminare bazata pe sex. Cour de cassation (Curtea de Casatie, Franta) a aratat, in cadrul trimiterii preliminare, ca un numar considerabil mai mare de femei decat de barbati opteaza sa beneficieze de un concediu partial pentru cresterea copilului, in masura in care, in Franta, 96 % dintre lucratorii care iau concediu pentru cresterea copilului sunt femei. Intr-o astfel de ipoteza, o reglementare nationala precum reglementarea franceza nu este compatibila cu principiul egalitatii de tratament decat cu conditia ca diferenta de tratament intre lucratorii de sex feminin si lucratorii de sex masculin care intervine astfel sa poata fi justificata, daca este cazul, de factori obiectivi straini de orice discriminare bazata pe sex. Or, Curtea constata ca niciun factor justificat in mod obiectiv nu a fost invocat de statul membru in cauza si conchide, asadar, ca reglementarea in discutie nu este conforma cu principiul egalitatii de remunerare intre lucratorii de sex masculin si cei de sex feminin pentru aceeasi munca sau pentru o munca de valoare egala, astfel cum este prevazut la articolul 157 TFUE.