Ca in fiecare an, in lunile octombrie si noiembrie 2012, Baroul din Paris organizeaza o sesiune de practica cunoscuta sub numele de "Stagiul International", destinata tinerilor avocati straini vorbitori de limba franceza care doresc sa descopere modul de exercitare a profesiei in Franta, intr-un mediu international.
In anul 2011, aceasta sesiune de practica a atras 69 de avocati din 34 de tari diferite, de pe fiecare continent.
In luna octombrie, tinerii avocati selectati vor lua parte la cursuri privind sistemul juridic, etica juridica si proceduri juridice in Franta la Ecole de Formation du Barreau (Şcoala de Pregatire a Baroului), care se ocupa de pregatirea avocatilor in Paris, sub indrumarea celor mai remarcabili si bine calificati formatori din Paris.
Ulterior, in luna noiembrie, vor beneficia de efectuarea unui stagiu de practica intr-un cabinet de avocatura. Noi suntem cei care selectionam cabinetele de avocatura care vor gazdui aceste stagii, pentru a ne asigura ca sunt adaptate nevoilor avocatilor straini.
Acest stagiu international, loc de intalnire pentru avocatii care doresc sa compare modalitatile de exercitare a profesiei, ofera o oportunitate unica pentru crearea de legaturi profesionale dar si amicale durabile intre avocati tineri din diverse locuri.
As fi foarte fericita sa accept unul sau mai multi avocati care sa fie pre-selectati de catre asociatia dumneavoastra, tinand cont de faptul ca potentialul candidat trebuie sa fie membru al asociatiei dumneavoastra si trebuie sa satisfaca cerintele programului, adica sa fie fluent in limba franceza, sa fie in varsta de pana la 40 de ani si sa aiba incheiata asigurare de raspundere profesionala.
Aplicatiile pot fi transmise pana la 30 iunie.
In cele din urma, doresc sa mentionez ca participarea la cursuri este in totalitate acoperita de Baroul din Paris. Candidatul are in sarcina sa costurile privind transportul, precum si cazarea si alte cheltuieli personale pe parcursul sederii in Paris.
Cu toate acestea, participantii pot beneficia de o bursa oferita de Ambasada Frantei. Am trimis o scrisoare catre Ambasada Frantei din tara dumneavoastra, astfel incat sa poata fi luate masuri corespunzatoare pentru acordarea uneia sau mai multor burse pentru avocatii din asociatia dumneavoastra care vor fi selectati sa participe la stagiul de practica. Totusi, acest lucru depinde de resursele fiecarei ambasade.
In asteptarea avocatilor din asociatia dumneavoastra la Paris,
A dumneavoastra,
Christiane Feral-Schuhl
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Avem urmatoarea situatie, un angajat care are salariu de incadrare de 10257 si o persoana in intretinere copil de 1 an, ore lucrate in luna 96 in valoare de 4103 , CM neimpozabil cod boala 08 -64 ore in valoare de 5053, Tichete de masa 280 lei, Alte sume 156. Venit brut 9592. Intrebarea este daca aceasta persoana beneficiaza deducere? Daca ne raportam la venitul brut atunci persoana nu beneficiaza de deducere, daca ne raportam la Venitul brut impozabil atunci beneficiaza de deducere. La care...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: La solicitarea salariatilor si cu acceptul acestora se poate accepta un program de lucru de 16 ore urmat de 48 de ore de sau minim 32 libere? motivatia este lipsa de personal calificat pe piata muncii - salvamar
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Va rog sa-mi spuneti daca este specificat undeva cite zile libere se acorda la casatoria unui salariat. Suntem intreprindere mica si nu avem contract colectiv de munca doar regulament unde am prevazut 2 zile libere pentru casatorie. Este alta reglementare in afara de Codul muncii unde spune ca se acorda zile libere pentru casatorie conform contrat colectiv de munca sau regulament? Societatea a fost infiintata in anul 2020.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<