Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Dreptul muncii 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Amenda contraventionala pentru angajatorii care nu respecta decizia ICCJ referitoare la munca in zile libere legale

Recent, Inalta Curte a solutionat masura in care fapta angajatorului de a desfasura activitati de comercializare cu amanuntul a produselor nealimentare in punctele de lucru din centrele comerciale, in zilele de sarbatori legale prevazute de art. 139 alin. (1) din Codul muncii, intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 260 alin. (1) lit. g) din acelasi cod, atunci cand angajatorul si-a indeplinit obligatiile prevazute de art. 142 din acest act normativ.

 Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca se aplica amenda contraventionala in cazul angajatorilor care isi cheama salariatii la lucru in zilele libere legale dar nu acorda zi libera de compensare si spor la salariu. Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a examinat recursul in interesul legii si a emis Decizia nr. 22 din 19 noiembrie 2015, menita sa elimine practica neunitara in acest domeniu.

In mod concret, unele instante au considerat ca fapta angajatorului de a desfasura activitati de comercializare a produselor nealimentare in punctele de lucru din centrele comerciale in zilele de sarbatori legale nu intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

In acelasi timp, alte instante au apreciat ca activitatea de comercializare a produselor nealimentare in zilele de sarbatori legale intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, indiferent daca angajatorul si-a indeplinit obligatiile prevazute de art. 142 din acelasi act normativ, acest din urma aspect fiind avut in vedere doar in ceea ce priveste individualizarea sanctiunii aplicate.

Inalta Curte de Casatie si Justitie decide admiterea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.


"In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, republicata, stabileste ca fapta angajatorului de a desfasura activitati de comercializare cu amanuntul a produselor nealimentare in punctele de lucru din centrele comerciale, in zilele de sarbatori legale prevazute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 260 alin. (1) lit. g) din aceasta lege, atunci cand angajatorul si-a indeplinit obligatiile prevazute de art. 142 din acelasi act normativ." se precizeaza in cadrul Decizie nr. 22 din 19 noiembrie 2015.
 

Va amintim prevederile din Codul Muncii referitoare la obligatiile angajatorilor pentru munca prestata in zilele libere legale:


Art. 142. – (1) Salariatilor care lucreaza in unitatile prevazute la art. 140, precum si la locurile de munca prevazute la art. 141 li se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile.
(2) In cazul in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza, pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru.


Art. 260. – (1) Constituie contraventie si se sanctioneaza astfel urmatoarele fapte: ...
lit. g) incalcarea de catre angajator a prevederilor art. 139 si 142, cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei;

Zilele libere legale:

Art. 139. – (1) Zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:
- 1 si 2 ianuarie;
- prima si a doua zi de Pasti;
- 1 mai;
- prima si a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie, Sfantul Apostol Andrei cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei;
- 1 decembrie;
- prima si a doua zi de Craciun;
- doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.



Decizia nr. 22 din 19 noiembrie este obligatorie si se aplica din momentul publicarii in Monitorul Oficial.

Asadar, angajatorii care desfasoara activitati de comercializare cu amanuntul a produselor nealimentare in punctele de lucru din centrele comerciale in zilele de sarbatori legale nu vor fi amendati contraventional daca isi indeplinesc obligatiile prevazute la art. 142 din Codul Muncii:

Salariatilor care lucreaza in unitatile prevazute la art. 140, precum si la locurile de munca prevazute la art. 141 li se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile.

In cazul in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza, pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru.



 


Maria Nicutar
de Maria Nicutar
Jurnalist de Legislatia Muncii, Afaceri si HR

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 25 Noiembrie 2015
Votati articolul "Amenda contraventionala pentru angajatorii care nu respecta decizia ICCJ referitoare la munca in zile libere legale":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 3 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016