Intr-o prima etapa, Curtea, intrunita in Marea Camera, constata ca Decizia 2006/928 si rapoartele intocmite de Comisie pe baza acestei decizii constituie acte adoptate de o institutie a Uniunii, care pot fi supuse unei interpretari in temeiul articolului 267 TFUE. In continuare, Curtea statueaza ca decizia mentionata intra, in ceea ce priveste natura sa juridica, continutul sau si efectele sale in timp, in domeniul de aplicare al Tratatului de aderare, intrucat constituie o masura adoptata in temeiul Actului de aderare care este obligatorie pentru Romania de la data aderarii sale la Uniune.
In ceea ce priveste efectele juridice ale Deciziei 2006/928, Curtea constata ca aceasta are caracter obligatoriu in toate elementele sale pentru Romania de la data aderarii sale la Uniune si o obliga sa atinga obiectivele de referinta, de asemenea obligatorii, care figureaza in anexa la aceasta. Obiectivele respective, definite ca urmare a deficientelor constatate de Comisie inainte de aderarea Romaniei la Uniune, urmaresc, printre altele, sa asigure respectarea de catre acest stat membru a valorii statului de drept. Romania are astfel obligatia de a lua masurile adecvate in vederea realizarii obiectivelor mentionate si de a se abtine sa puna in aplicare orice masura care risca sa compromita atingerea acelorasi obiective.
In ceea ce priveste efectele juridice ale rapoartelor intocmite de Comisie in temeiul Deciziei 2006/928, Curtea precizeaza ca acestea formuleaza cerinte in privinta Romaniei si adreseaza „recomandari” statului membru mentionat in vederea atingerii obiectivelor de referinta. In conformitate cu principiul cooperarii loiale, Romania trebuie sa tina seama in mod corespunzator de cerintele si de recomandarile mentionate si trebuie sa se abtina sa adopte sau sa mentina in vigoare in domeniile acoperite de obiectivele de referinta masuri care ar risca sa compromita rezultatul pe care il prevad aceleasi cerinte si recomandari.
Numirile interimare in functiile de conducere ale Inspectiei Judiciare
Intr-o a doua etapa, dupa ce a constatat ca reglementarile care guverneaza organizarea justitiei in Romania intra in domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928, Curtea aminteste ca existenta insasi a unui control jurisdictional efectiv destinat sa asigure respectarea dreptului Uniunii este inerenta valorii statului de drept, care este protejata de Tratatul privind Uniunea Europeana. In continuare, Curtea subliniaza ca orice stat membru trebuie sa se asigure ca organismele care, in calitate de „instanta”, fac parte din sistemul sau de cai de atac in domeniile reglementate de dreptul Uniunii indeplinesc cerintele unei protectii jurisdictionale efective. Intrucat se aplica judecatorilor de drept comun care sunt chemati sa statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii, reglementarile nationale in discutie trebuie sa indeplineasca astfel cerintele mentionate. In aceasta privinta, prezervarea independentei judecatorilor in discutie este primordiala pentru a-i pune la adapost de interventii sau de presiuni exterioare si pentru a exclude astfel orice influenta directa, precum si formele de influenta indirecta susceptibile sa orienteze deciziile judecatorilor in discutie.
In sfarsit, Curtea arata, in ceea ce priveste normele care guverneaza regimul disciplinar al judecatorilor, ca cerinta de independenta impune prevederea garantiilor necesare pentru a evita ca acest regim sa fie utilizat ca sistem de control politic al continutului deciziilor judiciare. Astfel, o reglementare nationala nu poate da nastere unor indoieli, in perceptia justitiabililor, cu privire la utilizarea prerogativelor unui organ judiciar insarcinat cu efectuarea cercetarilor disciplinare si a actiunilor disciplinare impotriva judecatorilor si a procurorilor ca instrument de presiune asupra activitatii acestora sau ca instrument al unui asemenea control. In lumina acestor consideratii generale, Curtea statueaza ca o reglementare nationala este de natura sa dea nastere unor asemenea indoieli atunci cand are ca efect, fie si cu titlu provizoriu, sa permita guvernului statului membru in cauza sa faca numiri in functiile de conducere ale organului care are misiunea de a efectua cercetarile disciplinare si de a exercita actiunea disciplinara impotriva judecatorilor si a procurorilor cu incalcarea procedurii ordinare de numire prevazute de dreptul national.
Infiintarea unei sectii speciale de urmarire penala care are competenta exclusiva pentru infractiunile savarsite de magistrati
Intr-o a treia etapa si tot in lumina acelorasi consideratii generale, Curtea examineaza compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei reglementari nationale care prevede infiintarea unei sectii specializate in cadrul Ministerului Public care are competenta exclusiva de anchetare a infractiunilor savarsite de judecatori si de procurori. Curtea precizeaza ca, pentru a fi compatibila cu dreptul Uniunii, o astfel de reglementare trebuie, pe de o parte, sa fie justificata de imperative obiective si verificabile legate de buna administrare a justitiei si, pe de alta parte, sa garanteze ca aceasta sectie nu poate fi utilizata ca instrument de control politic al activitatii judecatorilor si a procurorilor mentionati si isi exercita competenta cu respectarea cerintelor prevazute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumita in continuare „carta”). In lipsa indeplinirii acestor cerinte, reglementarea mentionata ar putea fi perceputa ca urmarind instituirea unui instrument de presiune si de intimidare a judecatorilor, ceea ce ar aduce atingere increderii justitiabililor in justitie. Curtea adauga ca reglementarea nationala in discutie nu poate avea ca efect nerespectarea obligatiilor specifice care ii revin Romaniei in temeiul Deciziei 2006/928 in domeniul luptei impotriva coruptiei.
Revine instantelor nationale sarcina de a verifica daca reforma care a condus in Romania la infiintarea unei sectii specializate in cadrul Ministerului Public, insarcinate cu anchetarea judecatorilor si a procurorilor, precum si normele privind numirea procurorilor incadrati in aceasta sectie nu sunt de natura sa faca sectia mentionata permeabila la influente exterioare. In ceea ce priveste carta, revine instantelor nationale sarcina de a verifica daca reglementarea nationala in discutie nu impiedica examinarea intr-un termen rezonabil a cauzelor referitoare la judecatorii si la procurorii vizati.
Raspunderea patrimoniala a statului si raspunderea personala a judecatorilor pentru erori judiciare
Intr-o a patra etapa, Curtea statueaza ca o reglementare nationala care guverneaza raspunderea patrimoniala a statului si raspunderea personala a judecatorilor pentru prejudiciile cauzate printr-o eroare judiciara nu poate fi compatibila cu dreptul Uniunii decat in cazul in care angajarea, in cadrul unei actiuni in regres, a raspunderii personale a unui judecator pentru o astfel de eroare judiciara este limitata la cazuri exceptionale si este incadrata de criterii obiective si verificabile, referitoare la imperative legate de buna administrare a justitiei, precum si de garantii care urmaresc evitarea oricarui risc de presiuni externe asupra continutului hotararilor judecatoresti. In acest scop, sunt esentiale norme clare si precise care sa defineasca comportamentele susceptibile sa angajeze raspunderea personala a judecatorilor pentru a se garanta independenta inerenta misiunii lor si pentru a se evita ca acestia sa fie expusi riscului ca raspunderea lor personala sa poata fi angajata exclusiv ca urmare a deciziei lor. Faptul ca o hotarare contine o eroare judiciara nu poate, in sine, sa fie suficient pentru angajarea raspunderii personale a judecatorului vizat.
In ceea ce priveste modalitatile aferente angajarii raspunderii personale a judecatorilor, reglementarea nationala trebuie sa prevada in mod clar si precis garantiile necesare care sa asigure ca nici ancheta pentru verificarea existentei conditiilor si a imprejurarilor care pot angaja aceasta raspundere, nici actiunea in regres nu sunt de natura sa se transforme in instrumente de presiune asupra activitatii jurisdictionale. Pentru a se evita ca astfel de modalitati sa poata avea un efect disuasiv asupra judecatorilor in exercitarea misiunii lor de a judeca in deplina independenta, autoritatile competente sa initieze si sa desfasoare aceasta ancheta, precum si sa exercite actiunea mentionata trebuie sa fie ele insele autoritati care actioneaza in mod obiectiv si impartial, iar conditiile de fond si modalitatile procedurale trebuie sa fie de asemenea natura incat sa nu dea nastere unor indoieli legitime cu privire la impartialitatea acestor autoritati. De asemenea, trebuie ca drepturile consacrate de carta, in special dreptul la aparare al judecatorului, sa fie pe deplin respectate si ca organul competent sa se pronunte cu privire la raspunderea personala a judecatorului sa fie o instanta. In special, constatarea existentei unei erori judiciare nu se poate impune in cadrul actiunii in regres exercitate de stat impotriva judecatorului vizat, fara ca aceasta din urma sa fi fost ascultat in cadrul procedurii anterioare avand ca obiect angajarea raspunderii patrimoniale a statului.
Principiul suprematiei dreptului Uniunii
Intr-o a cincea etapa, Curtea statueaza ca principiul suprematiei dreptului Uniunii se opune unei reglementari nationale de rang constitutional care priveaza o instanta inferioara de dreptul de a lasa neaplicata din oficiu o dispozitie nationala care intra in domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 si care este contrara dreptului Uniunii. Curtea aminteste ca, potrivit unei jurisprudente consacrate, efectele asociate principiului suprematiei dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fara ca dispozitiile interne aferente repartizarii competentelor judiciare, inclusiv de ordin constitutional, sa poata impiedica acest lucru.
Amintind de asemenea ca instantele nationale sunt obligate, in masura posibilului, sa dea dreptului intern o interpretare conforma cu cerintele dreptului Uniunii sau sa lase neaplicata din oficiu orice dispozitie contrara a legislatiei nationale care nu ar putea face obiectul unei astfel de interpretari conforme, Curtea constata ca, in cazul unei incalcari dovedite a Tratatului UE sau a Deciziei 2006/928, principiul suprematiei dreptului Uniunii impune instantei de trimitere sa lase neaplicate dispozitiile in cauza, indiferent daca acestea sunt de origine legislativa sau constitutionala.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
E-JURIDIC.RO
