Presedintele asociatiei de proprietari primeste o noua responsabilitate, dar si o putere sporita. Acesta poate decide singur daca blocul de care e responsabil va avea sau nu instalata o antena 5G.
Un proiect de OUG pus in dezbatere publica de Ministerul Comunicatiilor stabileste modificarea Legii nr. 196/2018 prin care presedintele asociatiei de proprietari este incredintat cu luarea deciziei privind instalarea unei antene 5G. Astfel, la art. 16 din proiectul de OUG regasim urmatoarele:
Art. 16
(1) In vederea conectarii unui condominiu sau a oricarei parti din acesta la o retea de comunicatii electronice, contractul privind exercitarea dreptului de acces pe proprietati va fi incheiat de furnizorul de retele de comunicatii electronice cu asociatia de proprietari reprezentata de presedinte, fara a fi necesara hotararea adunarii generale a asociatiei de proprietari sau acordul vreunui proprietar din condominiu. Contractul privind exercitarea dreptului de acces incheiat in conditiile prezentului articol poate avea orice durata, stabilita prin acordul partilor, dar care nu poate depasi durata de existenta a retelelor de comunicatii electronice in imobilul respectiv si va fi cu titlu gratuit.
Intelegem, asadar, ca presedintele asociatiei de proprietari NU trebuie sa se consulte cu adunarea generala a asociatiei si nici nu trebuie sa obtina acordul vreunui proprietar pentru a permite ca o antena 5G sa fie instalata. Contractul dintre furnizorul de servicii de telecomunicatii si asociatia de proprietari reprezentata de presedinte va fi incheiat cu titlu gratuit, asadar stimulentul de a trece peste toti proprietarii nu exista. Ramane, insa, de vazut cati vor alege sa negocieze direct fara sa se consulte cu adunarea generala sau macar unii proprietari.
In continuare, alin. (2) al aceluiasi art. 16 stabileste ca:
(2) Prin derogare de la dispozitiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 196/2018 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si administrarea condominiilor, hotararea adunarii generale a proprietarilor prin care se aproba utilizarea partilor comune din condominii de catre furnizorii de retele de comunicatii electronice in scopul executarii de lucrari de constructii pentru amplasarea de infrastructura fizica destinata sustinerii retelelor de comunicatii electronice , altele decat cele avand drept scop conectarea condominiului sau a oricarei parti din acesta la o retea de comunicatii electronice , va fi adoptata cu acordul majoritatii proprietarilor prezenti si cu acordul proprietarilor direct afectati de vecinatate, exprimat in scris.
Conform art. 38, alin. (2) din Legea nr. 196/2018, "partile comune pot fi utilizate de catre terti, persoane fizice sau juridice de drept public si/sau privat, numai ca urmare a hotararii adunarii generale a asociatiei de proprietari, adoptata cu acordul a doua treimi din numarul total al proprietarilor din condominiu si cu acordul tuturor proprietarilor direct afectati de vecinatate, in baza unui contract de inchiriere, de folosinta sau de concesiune, semnat de presedinte in numele asociatiei si avizat de cenzor/comisia de cenzori".
Asadar, hotararile asociatiei de proprietari se pot lua mai usor pentru a permite instalarea mai rapida a antenelor 5G.
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri
Fise distractive pentru gradinita
Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII
Proiectul de OUG se afla in dezbatere publica pana saptamana viitoare, dupa care va fi, cel mai probabil, adoptat de Guvern.
Propunerea de act normativ poate fi consultata in varianta integrala dand click AICI!
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri