RIL promovat: compatibilitatea clauzelor din CIM-CCM la nivel de unitate cu cele incheiate la nivel superior

In temeiul art. 329 din Codul procedura civila, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.32 din Legea nr. 202/2010, Procurorul General al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei cu:

RECURS IN INTERESUL LEGII

In practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar referitor la "examinarea in temeiul dispozitiilor art. 38 si art. 238 din Codul muncii, ale art. 8 si art. 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, a compatibilitatii clauzelor din contractele individuale de munca sau din contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate cu cele continute in dispozitiile legale si/sau in contractele colective de munca incheiate la nivel superior".

I. Astfel, unele instante de judecata, investite cu actiuni avand ca obiect obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale decurgand din lege si/sau din contractul colectiv de munca incheiat la nivel national (de ex: drepturi de diurna pentru delegarea/detasarea in strainatate a angajatilor unei societati comerciale, plata salariului minim brut negociat la nivel national) au acordat prioritate principiului negocierii contractului individual de munca ori a contractului de munca incheiat la nivel de unitate, fara a examina compatibilitatea clauzelor acestor contracte cu cele cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca incheiat la nivel national. (Anexa I)

II. Alte instante de judecata, dimpotriva, sesizate cu acelasi gen de actiuni, au analizat compatibilitatea clauzelor contractului individual de munca sau ale contractului colectiv de munca la nivel de unitate cu dispozitiile legale in materie si cu prevederile contractelor colective de munca incheiate la nivel superior.

Astfel, prin aplicarea dispozitiilor art. 238 alin. (1) din Codul muncii, potrivit carora, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, iar prin contractele individuale de munca nu se pot negocia in favoarea salariatului decat drepturi superioare sau cel mult egale cu cele prevazute in lege sau prin contractul colectiv de munca de la nivel superior, s-a dat eficienta directa clauzelor mai favorabile angajatului. (Anexa II)
Apreciez acest ultim punct de vedere ca fiind in litera si spiritul legii.

In conformitate cu prevederile art. 238 din Codul muncii:

``(1) Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

250 Modele Fise de Post

Vezi AICI detalii

Teste REZOLVATE pentru examenul de titularizare Limba si Literatura engleza

Vezi AICI detalii

Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri

Vezi AICI detalii

Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari

Vezi AICI detalii

(2) Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca .

(3) La incheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal``.

Pe de alta parte, art. 37 din Codul muncii consacra principiul negocierii individuale si colective a contractelor de munca, iar in cuprinsul art. 38 din acelasi cod sunt indicate, intr-o modalitate imperativa, limitele minimale ale acestei negocieri si sanctiunea renuntarii la unele drepturi stabilite in favoarea salariatului.

In acelasi sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, iar contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca . De asemenea, aceeasi norma legala precizeaza ca, la incheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.

Pe de alta parte, asa cum se statueaza in dispozitiile art. 24 din aceeasi lege, ``clauzele cuprinse in contractele colective de munca negociate cu incalcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate``.

Toate normele legale anterior mentionate consacra caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca, caracter garantat constitutional si prin art. 41 alin. (5) din Constitutia Romaniei conform caruia: ``Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate``.

Obligativitatea contractelor colective de munca opereaza in mod concret, atat potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 130/1996 conform caruia clauzele contractului colectiv de munca la nivel national produc efecte (sunt obligatorii) ``pentru toti salariatii incadrati in toate unitatile din tara``, cat si potrivit art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, in raport de care, clauzele contractului colectiv de munca la nivel national produc efecte ``pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din tara``.

Avand caracter de izvor de drept, forta lor obligatorie fiind garantata constitutional, rezulta ca drepturile salariatilor stabilite prin contractele colective de munca urmeaza acelasi regim juridic cu cel aplicabil drepturilor stabilite prin acte normative, salariatul neputand renunta, atat la drepturile stabilite prin lege, cat si la cele care, in temeiul legii, au fost stabilite prin negocierile colective[1].

In acelasi sens, Curtea Constitutionala a statuat in jurisprudenta sa constanta (Decizia nr. 380/2004[2], Decizia nr. 511/2006[3], Decizia nr. 294/2007[4] si nr. 458/2008[5]), ca indiferent daca partile s-au asociat, respectiv s-au afiliat ori nu, la organizatiile de la nivelul

superior, clauzele contractelor colective de munca referitoare la drepturile minimale sunt obligatorii la incheierea contractelor colective de munca la niveluri inferioare.

Contractul colectiv de munca incheiat la nivel national sau la nivel de ramura constituie izvor de drept (ca si legea) la incheierea contractelor colective de munca la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.

Ca atare, cu aceste obligatii firesti, partile au toata libertatea sa negocieze si alte clauze, precum si drepturi superioare.

Incontestabil ca, in temeiul art. 969 alin. (1) din Codul civil si al art. 37 din Codul muncii si contractele individuale de munca au putere de lege, fiind pe deplin valabile si constituind izvor al drepturilor si obligatiilor partilor dar, cu conditia sa fie legal intocmite, respectiv sa nu incalce legea sau bunele moravuri.

Prin urmare, libertatea partilor in ceea ce priveste negocierea contractului individual de munca nu este absoluta. Ea trebuie circumscrisa legii, ordinii publice si bunelor moravuri. De aceea, unele clauze sunt interzise, ele neputand fi inscrise in contract, in caz contrar fiind nule de drept .

Intra astfel, in aceasta categorie, clauzele prin care salariatii ar putea renunta la drepturile ce le sunt conferite de lege si/sau de contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

Astfel, prevederile art. 38 din Codul muncii statueaza ca salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege si orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la aceste drepturi este lovita de nulitate.

Asadar, orice contract colectiv sau individual de munca se incheie nu numai in considerarea legii, dar si in considerarea clauzelor contractelor colective de munca incheiate la nivel superior, iar in cazul in care, din diferite motive, partile au incheiat contracte colective si/sau individuale de munca prin care au negociat, in favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, clauzele celor dintai se vor adapta la cele din urma, atunci cand prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse.

Toate dispozitiile legale evocate reprezinta masuri de protectie a salariatilor, menite sa asigure exercitiul neingradit al drepturilor si al intereselor legitime ce li se cuvin in cadrul raporturilor de munca, pentru a-i feri de consecintele unor eventuale abuzuri ori amenintari din partea angajatorilor.

De altfel, in conditiile in care, de regula, intre partile contractului de munca - angajator si salariat - exista o discrepanta vadita din punct de vedere al potentialului economic si financiar in favoarea celui dintai, de natura sa-i permita a-si impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - si anume statul de drept, democratic si social, asa cum este definita Romania in termenii art. 1 alin. (3) din Constitutie - este tinut sa intervina legal in sprijinul celui aflat intr-o pozitie de inferioritate economica.

Obligatia statului, in sensul aratat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora ``Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repaosul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege``.

In acest sens, prin Decizia nr. 356/2005[6], Curtea Constitutionala a constatat ca, ``pentru ca aceste masuri de protectie sociala sa isi gaseasca efectiv aplicare, in mod necesar ele trebuie sa fie instituite pe calea unor norme imperative, in caz contrar, deci in situatia in care ar fi prevazute de norme supletive, respectarea lor ar deveni facultativa, partile avand posibilitatea sa deroge de la ele prin acordul lor de vointa, ceea ce ar permite angajatorului sa-si impuna punctul de vedere.

Ca atare, protectia sociala a muncii, desi consacrata cu titlu de obligatie in sarcina statului prin Constitutie, ar deveni astfel, pur formala si iluzorie``.

Prin urmare, atata timp cat prin lege sau/si prin contractele colective de munca s-au stabilit anumite drepturi in favoarea salariatilor, acestia nu pot renunta la ele, negocierea clauzelor contractului individual de munca fiind posibila numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute in lege si/sau in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.

Intrucat, asa cum am aratat, continutul negociat (conventional) al contractului individual de munca este reprezentat de drepturile si obligatiile stabilite prin acordul partilor, cu respectarea dispozitiilor legale si ale contractelor colective de munca aplicabile, instantele de judecata au obligatia sa examineze compatibilitatea clauzelor din contractele individuale de munca si/sau din contractele de munca incheiate la nivel de unitate cu cele continute in dispozitii legale si/sau contracte colective de munca incheiate la nivel superior.

Asadar, chiar in lipsa unei cereri exprese din partea salariatului sau a organizatiei sindicale reprezentative, pentru constatarea nulitatii clauzelor din contractele individuale si/sau colective de munca negociate sub nivelul minimal, instantele de judecata pot aplica direct dispozitiile mai favorabile salariatilor, stabilite prin lege sau negociate prin contractele incheiate la nivel superior.

Avand in vedere aceste considerente, va solicit sa constatati ca aceasta problema de drept a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si printr-o decizie obligatorie sa stabiliti modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale.

PROCUROR GENERAL
Laura Codruta Kovesi