Suport de Curs: Reprezentarea partilor in procesul civil

Reprezentarea partilor in procesul civil

-27.03.2010-

Av. Patancius Tiberiu-Vlad

Articol publicat de UNBR, pe site-ul www.baroul-bucuresti.ro

Proiecte Didactice pentru succesul la Titularizare sau Definitivat Educatori

Vezi AICI detalii

Cartea Verde a Contabilitatii

Vezi AICI detalii

Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri

Vezi AICI detalii

I. Notiunea de reprezentare:

Partile in procesul civil isi pot exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar.

Exista reprezentare in procesul civil in ipoteza in care un tert primeste imputernicirea si sarcina de a actiona in justitie (a indeplini acte de procedura) – ca reclamant sau parat – in numele si in interesul altuia (titularul dreptului la actiune), situatie in care calitatea procesuala se va verifica in persoana reprezentantului iar dreptul se va verifica in persoana reprezentatului.

Sunt insa si situatii in care dreptul de a fi reprezentat in justitie este restrans: in cazul indeplinirii obligatiei de a raspunde personal la interogatoriu, cu derogarile prevazute la art. 222 si 223 C.proc.civ sau in ipoteza ca partea este obligata sa se prezinte personal la judecarea cererii de divort in fata instantei de fond.

In materie civila, reprezentarea in fata instantelor de judecata este reglementata la art. 67 si 68 C.proc.civ, dispozitii ce trebuiesc coroborate cu cele inscrise la art. 92, alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat si in art. 4 si 13 din Legea nr. 514/2003, pentru a se stabili care sunt persoanele ce pot avea calitate de reprezentant.

Conform dispozitiilor art. 67, alin. (2) C proc.civ. “mandatarul cu procura generala poate sa reprezinte in judecata pe mandant, numai daca acest drept i-a fost dat anume”.

II. Formele (aspectele) reprezentarii:

Desi s-a aratat ca doctrina de specialitate nu retine aceasta distinctie, dispozitiile art. 68, alin (1) C.proc.civ. reglementeaza doua forme ale reprezentarii, raportat la obiectul acesteia:

1. Exercitiul dreptului de chemare in judecata si

2. Reprezentarea (art.68, alin.1 C.proc.civ.)

Cele doua tipuri de reprezentare pot coexista in cadrul aceluiasi proces. S-a aratat insa ca deosebirea dintre acestea este nu numai necesara dar si utila, dat fiind ca au un regim juridic diferit, dupa cum vom argumenta in cele ce urmeaza.

A. Reprezentarea in exercitarea actiunii este conditionata de indeplinirea unei minime conditii de fond si a unei minime conditii de forma:

Conditia formala a reprezentarii o constituie indicarea expresa a reprezentantului.

Art. 112 C.proc.civ. reclama indicarea in cuprinsul cererii de chemare in judecata a numelui si a calitatii celui care angajeaza ori reprezinta partea in proces, iar in cazul reprezentarii prin avocat, numele acestuia si sediul profesional. Asadar, in cuprinsul cererii introductive se specifica faptul ca aceasta a fost promovata prin reprezentant conventional si se alatura celei dintai exemplarul original al procurii.

Mandatul dat sub forma unei procuri generale nu indrituieste la reprezentarea mandantului in justitie (cu exceptia cazului in care mandantul locuieste in strainatate sau ne aflam in ipoteza unui mandat incredintat unui prepus), existand cerinta ca procura sa contina prevederi exprese in acest sens.

Conditia de fond a reprezentarii o constituie Ğputereağ de a reprezenta pe altul, sens in care reprezentantul are obligatia sa justifice dobandirea acestei puteri si intinderea acesteia.

ĞPutereağ de a actiona in justitie in numele altei persoane poate avea un fundament legal-prin efectul legii (spre exemplu in situatia reprezentarii incapabilului), unul judiciar –prin hotarari ale instantelor de judecata (spre exemplu, sechestrul judiciar poate fi autorizat de instanta care l-a numit sa reprezinte in judecata partile cu privire la bunul pus sub sechestru ori situatia reglementata de Legea insolventei: lichidator desemnat, are abilitarea de a introduce in numele si pe seama falitei, a unor actiuni privind anularea actelor frauduloase, incheiate in defavoarea creditorilor) sau unul conventional (caracterizat prin manifestarile concordante de vointa ale persoanei reprezentate-mandantul si ale persoanei care reprezinta-mandatarul).

Intr-o alta opinie si reprezentarea judiciara nu este decat o forma a reprezentarii legale intrucat izvorul imputernicirii de reprezentare il constituie tot actele normative ce reglementeaza limitativ situatiile la care se aplica aceasta.

Lipsa puterii de a reprezenta ori insuficienta puterii semnifica lipsa de calitate procesuala, iregularitate de fond care afecteaza validitatea reprezentarii si a tuturor actelor savarsite de reprezentant, conform reglementarii art. 161 C.proc.civ. asa cum vom arata in cele ce urmeaza.

Exercitiul dreptului de chemare in judecata poate fi transmis numai Ğprin inscris sub semnatura legalizatağ (art. 68, alin. (1) C.proc.civ.)

Prin exceptie de la regula sus-invocata, „semnatura poate fi certificata potrivit legii avocatilor – cand procura este data unui avocat”.

B. Reprezentarea in judecata-mandatul ad litem:

Mandatul ad litem este definit ca fiind imputernicirea data unei persoane (mandatar) de catre o alta persoana (mandant) pentru ca cel dintai sa indeplineasca, in numele si pe seama celui de-al doilea, actele de procedura necesare desfasurarii procesului.

Mandatul dat in vederea reprezentarii in judecata se diferentiaza de acela privind exercitarea actiunii deoarece nu-si poate avea sursa, in principiu, decat intr-o conventie (art. 68, alin.(1) si alin.(2) C.proc.civ).

Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecatii, chiar daca nu cuprinde prevederi exprese in acest sens, dar poate fi restrans numai pentru o anumita instanta sau la intocmirea anumitor acte.

Mandatul de urgenta: art.44. C.proc.civ.

Mandatul Tacit: art. 69, alin.(2) C.proc.civ.

Cu exceptia mandatului de urgenta ori a celui tacit, mandatul ad-litem are caracter intuitu personae, cu toate consecintele implicite(cum sunt: sarcina ca mandatarul trebuie sa indeplineasca personal obligatiile ce-i incumba, neputand fi substituit de un tert fara acordul mandantului ori cele privind intinderea mandatului).

Mandatul ad litem reprezinta un mandat general si priveste toate actele de procedura (art.68, alin.3 C.proc.civ.). Acesta nu cuprinde si abilitarea de a intocmi acte de dispozitie (renuntare, tranzactie, achiesare) intrucat acestea nu se pot face Ğdecat in temeiul unei procuri specialeğ (art.69, alin.(1) C.proc.civ).

Mandatul ad litem este un mandat revocabil, sens in care retragerea acestuia va putea fi opusa partii adverse numai de la comunicare, cu exceptia situatiei in care revocarea imputernicirii s-a facut in sedinta de judecata, in prezenta partii respective.

La mandatul in chestiune se poate renunta insa nu in mod intempestiv sau nejustificat: art. 72, alin. (2) C.proc.civ. Mandatarul care renunta la imputernicire este tinut a instiinta atat pe cel care i-a data mandatul, cat si instanta de judecata cu cel putin 15 zile inainte de termenul de infatisare sau inainte de implinirea termenelor de uzitare a cailor de atac.

Mandatul ad litem este, ca regula, un contract cu titlu oneros, asemanandu-se cu contractele de antrepriza ori cele de munca.

Cat priveste dreptul de reprezentare, este reglementat ca acesta poate fi dat „si prin declaratie verbala, facuta in instanta si trecuta in incheierea de sedinta”.

Referitor la forma mandatului, s-a retinut ca “justificarea calitatii de reprezentant conventional in fata instantelor judecatoresti se face prin procura care, din punct de vedere al formei, trebuie sa fie un inscris sub semnatura legalizata… Daca cerinta nu se indeplineste, instanta va anula cererea” ( Decizia nr. 1818/1994 a Trib. Bucuresti, Sectia a IV-a Civila – “Culegere de practica judiciara 1993-1997, pag. 414, nr.131).

De altfel, prevederile legislatiei nationale disting intre notiunile de “inscris certificat potrivit legii avocatilor” si “inscrisurile sub semnatura legalizata”.

Astfel, potrivit dispozitiilor art.8 din Legea Notarilor Publici si a activitatilor notariale nr. 36/1995, cu modificarile ulterioare, numai notarii publici pot desfasura operatiunile de “autentificare a inscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat” si de “legalizare a semnaturilor de pe inscrisuri…”

Pe de alta parte, chiar in cuprinsul art.92, alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat (Publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 45/13.01.2005), este reglementat ca inscrisurile certificate potrivit legii avocatilor “pot fi prezentate unui notar, in vederea autentificarii”.

Concluzionand, chiar reglementarile anterior mentionate atesta realitatea ca acordarea de data certa, potrivit legii avocatilor nu aechivaleaza cu legalizarea notariala a unei semnaturi. Per a contrario, daca notiunile ar fi fost similare, reglementarile art. 8 din Legea Notarilor Publici si ale art. 92, alin. (2) din Statutul Profesiei de Avocat ar fi lipsite de obiect.

De altfel, prevederile statutare ale profesiei de avocat indica limitativ cele trei elemente ale unui inscris, carora avocatul le poate acorda data certa: continutul inscrisului, data perfectarii acestuia si identitatea partilor semnatare.

Se observa ca avocatul nu are caderea sa legalizeze semnaturi ori sa autentifice inscrisuri, existand cerinta ca, pentru opozabilitate, acestea sa fie prezentate ulterior unui notar public, in vederea autentificarii.

Exista cerinta legala ca procura, sa fie depusa in original la dosarul cauzei.

Daca “reprezentantul conventional al reclamantei nu afacut dovada calitatii sale printr-o procura in original, depunand la dosar numai o fotocopie, in mod corect instanta a facut aplicarea dispozitiilor art. 161, alin. (2) C.proc.civ., anuland cererea de chemare in judecata” ( Decizia nr. 1818/1994 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV-a Civila).

III. Sanctionarea nejustificarii calitatii de reprezentant:

Exceptia lipsei calitatii de reprezentant poate fi invocata in orice stare a pricinii iar titularului dreptului i se asigura posibilitatea de ratificare a tuturor actelor facute de persoana ce nu avea calitate de reprezentant.

Exceptia sus-mentionata se invoca in situatia in care un tert a formulat actiune introductiva in numele si in interesul altei persoane (titularul dreptului la actiune) si la dosarul cauzei nu exista dovada din care sa rezulte abilitarea celui care a formulat cererea de a-l reprezenta pe titular.

Conform reglementarii art. 161 C.proc.civ. Ğin cazul in care reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, instanta poate acorda un termen pentru implinirea acestei lipse, iar daca in termenul acordat lipsa nu se implineste, va anula cerereağ.

Concluzionand, acordarea unui termen pentru implinirea lipsei dovezii calitatii de reprezentant este lasata la latitudinea instantei de judecata, care va dispune de la caz la caz, in functie de particularitatile (imprejurarile de fapt) ale pricinii.

IV. Reprezentarea in fata instantelor de judecata, in baza contractelor de “mandat comercial”

In practica, s-au inregistrat situatii in care unele societati comerciale au delegat dreptul de chemare in judecata si pe acela de reprezentare in judecata altor societati comerciale, in baza unor mandate comerciale.

Aceste “mandate” nu sunt valide si nici acoperitoare, in opinia noastra, datorita urmatoarelor motive:

- Societatea comerciala mandatata nu poate indeplini activitati de reprezentare in judecata si nici de promovare a unor actiuni judiciare cata vreme aceste activitati nu sunt inscrise in obiectul sau de activitate. Aceasta conditionare isi are izvorul in reglementarea art.34 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954, privitor la persoanele fizice si persoanele juridice: ĞPersoana juridica nu poate avea decit acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut ğ . Raportand respectiva dispozitie la prevederile art.1, alin.(2), art.7, lit.c) si art.8, lit.c) din Legea nr. 31/1990, rep, cu modificarile ulterioare, rezulta in mod univoc faptul ca societatile comerciale au o capacitate de exercitiu limitata la aria de activitate, respectiv la obiectul de activitate declarat. - Verificand dispozitiile ORDINULUI nr. 337 din 20 aprilie 2007, al presedintelui Institutului National de Statistica, privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţional㠖 CAEN, se observa ca in cuprinsul actului normativ nu se regasesc activitati precum Ğrecuperarea de creanteğ. Pe de alta parte, Ğactivitatile juridiceğ, pot fi exercitate exclusiv de catre persoanele, respectiv formele de exercitare a profesiei reglementate prin Legile nr.51/1995 si nr. 514/2003. Concluzionand, rezulta faptul ca societatii comerciale mandatate ii lipseste in principal capacitatea specializata de folosinta si, in subsidiar, calitatea procesuala. - Conform dispozitiilor art.1 si art. 4 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, republicata (Republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 291 din 5 mai 2009), sanctiunea aplicata societatilor comerciale care desfasoara activitati ce exced obiectului de activitate al acestora il constituie confiscarea sumelor de bani astfel rezultate.

- Pe de alta parte, prestarea unor servicii - continute prin insasi natura acestora in sfera Ğactivitatilor juridiceğ - constituie infractiune in situatia in care Ğprestatorulğ este o alta persoana, respectiv entitate decat cele autorizate expres la desfasurarea acestor activitati, respectiv consilierii juridici in conditiile Legii nr. 514/2003 si formele de exercitare a profesiei de avocat in conditiile Legii nr. 51/1995.

V. Aspecte privind reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar neavocat

Desi partea poate fi reprezentata in procesul civil si de persoane care nu detin calitatea de avocat, art. 68 alin.(4) C.proc.civ. instituie regula conform careia, in ipoteza in care mandatul este dat altei persoane decat unui avocat, mandatarul Ğnu poate pune concluzii decat prin avocatğ.

Concluzionand, mandatarul ce nu are calitatea de avocat poate formula cereri inaintea instantelor judecatoresti, sa propune probe si sa indeplineasca alte acte de procedura in numele si in folosul partii reprezentate insa nu are dreptul de a pune concluzii.

Exceptii de la regula:

a) Ipoteza in care doctorii si licentiatii in drept sunt mandatari in pricinile sotului sau rudelor pana la gradul al patrulea inclusiv, caz in care pot pune concluzii in fata oricaror instante;

b) Mandatarul care nu are calitatea de doctor sau licentiat in drept si care isi reprezinta sotul sau o ruda pana la gradul al patrulea inclusiv poate deasemenea pune concluzii insa numai la judecatorii;

c) In fine, daca dreptul de reprezentare isi are izvorul intr-o lege (situatia dreptului de reprezentare al parintilor si tutorilor) sau intr-o hotarare judecatoreasca (in cazul sechestrului judiciar), asistarea reprezentantului de catre avocat nu este obligatorie, asadar reprezentantul poate pune personal concluzii.

VI. SPETE

MARTIE 2010

_______________________________________________________________

BIBLIOGRAFIE: 1. Prof.Univ.Dr. Viorel Mihai Ciobanu, Tratat Teoretic si Practic de Procedura Civila, ed. National, vol.I, pag. 337-348; 2. Prof.univ.Dr. Gabriel Boroi, Codul de Procedura Civila comentat si adnotat, ed. All Beck, 2001, pag. 219-223; 3. Prof.Univ.Dr. Ion Deleanu, Tratat de procedura civila, ed. Servo-Sat 2000, 2000, vol.2, pag. 41-46.

IZVOARE LEGALE: Codul de procedura civila – editie ingrijita si adnotata de Prof.Univ. Dr. Gabriel Boroi, jud. Dr. Octavia Spineanu-Matei, ed. All Beck, 2005, Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954, privitor la persoanele fizice si persoanele juridice , Legea societatilor comerciale nr. 31/1990, rep, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, republicata, Legea Notarilor Publici si a activitatilor notariale nr. 36/1995, cu modificarile ulterioare, Statutul Profesiei de Avocat (Publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 45/13.01.2005).