Administratorii unei societati au incheiat o asigurare de raspundere profesionala pentru mandatul de administrare, asigurare care inceteaza la 31.12.2012. In luna august 2012 s-a ales o noua componenta a CA. Societatea este in litigiu cu un fost angajat care a fost disponibilizat conform procedurilor din Codul Muncii si are sanse sa castige in instanta, cerand anularea deciziei de concediere. In ce mod exista o raspundere a administratorilor fata de posibilele pretentii, dupa data de 31.12.2012, cand cei care NU au fost reconfirmati ca administratori, nu li se mai poate prelungi asigurarea profesionala pentru mandatul administratorilor?
Raspuns: Posibilitatea ca angajatul sa solicite tragerea la raspundere a administratorului poate interveni daca angajatul a solicitat acest lucru in instanta deja. Daca insa cererea de chemare in judecata este doar privitoare la concedierea nelegala, cel mai probabil poate obtine anularea deciziei de concediere, reincadrarea si plata salariilor incepand cu data concedierii pana la data reincadrarii
In aceste cazuri tragerea la raspundere a administratorului va fi angajata in masura in care se face raspunzator de concedierea nelegala, dar, regula este ca societatea sa plateasca salariile si cheltuielile de judecata.		
		
			Va recomandam
				Agenda Cadrului Didactic 2025-2026
		
							
			  Achizitionati chiar acum Agenda Cadrului Didactic si va garantam ca nu va veti mai dezlipi de ea pe parcursul noului an scolar 2025-2026! Veti fi incantat de agenda dvs., o veti arata cu mandrie celor cu care veti intra in contact.  Ce este atat de special la aceasta agenda? In primul rand, structura ei. Este conceputa special pentru...
			
			
				
							
			
			
		 
		
Prin urmare, societatea ar putea sa se indrepte impotriva administratorului din culpa caruia este nevoita sa plateasca prejudiciul suferit de angajatul concediat nelegal. Totodata, daca asigurarea era incheiata pentru perioada in care a intervenit aceasta situatie, chiar daca instanta se va pronunta ulterior, asiguratorul este obligat sa acorde despagubirea, avand in vedere faptul ca la data savarsirii faptei exista asigurare. Cu toate acestea amintim faptul ca trebuie dovedita culpa administratorului si angajarea raspunderii sale, in caz contrar asiguratorul nu va acorda despagubiri.