Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Noutati Juridice 2024 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Majorarea pedepselor pentru criminali si violatori NU va avea efectul scontat

Viorica Dancila a anuntat, dupa tragedia din Caracal, ca vrea majorarea pedepselor pentru criminali, violatori si pedofili. Iata de ce aceasta masura nu va avea efectul scontat.

Studiile criminologice releva faptul ca sporirea limitelor de pedeapsa nu are niciodata ca efect diminuarea criminalitatii, iar Romania are deja experiente nefericite in acest sens de la finalul anilor 90. Explicatia sintetizata este ca cel care concepe si comite o infractiune nu este speriat de cuantumul pedepsei, ci de posibilitatea de a fi descoperit, prins si sanctionat. La momentul conceperii si a punerii in practica a rezolutiei infractionale, faptuitorul nu isi pune problema duratei pentru care ar putea fi privat de libertate. Asadar, pentru a preintampina savarsirea unor fapte similare ar fi mult mai eficienta dezvoltarea unor mecanisme reale si eficiente de preventie si de interventie pentru multitudinea de situatii grave cu care se pot confrunta organele statului.

Societatea de avocati Chirita si asociatii ofera un punct de vedere cu privire la dorinta Vioricai Dancila de a majora pedepsele pentru criminali si violatori prin OUG. Redam integral mesajul acestora.

"In prezent, omorul calificat este pedepsit cu detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 ani; violul este pedepsit cu inchisoarea de 3 la 10 ani, 5 la 12 ani sau 7 la 18 ani in functie de conditiile in care a fost comis; traficul de persoane si traficul de minori sunt pedepsite cu inchisoarea pana la 12 ani, iar proxenetismul este pedepsit cu inchisoarea pana la 15 ani;

Sporirea limitelor de pedeapsa pentru aceste infractiuni la pedeapsa detentiunii pe viata (fara a mai fi alternativa cu inchisoarea de la 15 la 25 ani pentru omorul calificat) ar pune infractiunile in discutie pe un palier superior infractiunii de genocid, infractiunilor contra umanitatii sau infractiunilor de razboi contra umanitatii, care doar in anumite conditii sunt sanctionate exclusiv cu detentiunea pe viata, desi acestea din urma sunt mai grave atat din perspectiva periculozitatii abstracte a faptuitorilor cat si a consecintelor.

Cu toate neajunsurile sale, Codul penal intrat in vigoare in anul 2014 a incercat si in mare masura a reusit sa dozeze si sa ierahizeze corect limitele de pedeapsa in functie de valoarea sociala protejata, periculozitatea abstracta a faptuitorilor si consecintele conduitelor infractionale.

Modificarile limitelor de pedeapsa in sensul indicat de doamna prim-ministru ar putea ridica probleme serioase de constitutionalitate din perspectiva proportionalitatii sanctiunii.

Nu trebuie uitat faptul ca in Codul penal anterior, atat ca urmare a faptului ca era mostenit din perioada comunista, cat si ca urmare a modificarilor legislative realizate dupa perioada comunista, s-a ajuns la situatia in care anumite limite de pedeapsa nu aveau nicio concordanta cu valoarea sociala protejata si nici cu gravitatea faptelor incriminate. Din acest motiv, instantele de judecata identificau mijloace prin care sa poata aplica pedepse in limite mai reduse, justificate in concret de conduita infractionala pedepsita, desi o asemenea abordare se situa la limita legii.

Intr-adevar, pedeapsa detentiunii pe viata nu poate fi aplicata persoanelor care au implinit varsta de 65 ani, insa acestora li se aplica pedeapsa inchisorii pe timp de 30 ani. Persoanele condamnate au vocatie la liberare conditionata atat in cazul detentiunii pe viata, cat si al inchisorii de 30 ani, doar dupa executarea efectiva a 20 ani de detentiune. Insa este vorba despre o vocatie si nu despre o obligatie in sarcina instantelor de a libera conditionat o persoana doar pentru ca s-a implinit termenul respectiv.

O modificare a regimului liberarii conditionate doar pentru infractiunile indicate de doamna prim-ministru ar putea ridica probleme serioase de constitutionalitate din perspectiva discriminarii si ar putea fi sanctionate de Curtea Constitutionala. O modificare integrala a regimului liberarii conditionate ar putea sa nu fie in concordanta cu principiul umanismului dreptului penal si sa ridice alte probleme de constitutionalitate.

In concluzie, pentru ca interventia publica a fost determinata de tragediile de la Caracal, pentru pedepsirea drastica a persoanei sau a persoanelor vinovate nu este necesara modificarea limitelor de pedeapsa prevazuta de Codul penal si nici modificarea regimului liberarii conditionate.

Modificarea limitelor de pedeapsa nu ar avea niciun efect cu privire la condamnarea persoanelor care au comis deja faptele intrucat potrivit art. 15 alin. (2) din Constitutie legea dispune numai pentru viitor.

Modificarea limitelor de pedeapsa prin ordonanta de urgenta a guvernului incalca vointa populara exprimata cu ocazia referendumului organizat la data de 26.05.2019.

Cu acea ocazie, una din intrebarile formulate a fost: sunteti de acord cu interzicerea adoptarii de catre Guvern a ordonantelor de urgenta in domeniul infractiunilor, pedepselor si al organizarii judiciare? Referendumul a fost validat, iar in favoarea acestei propuneri au votat 6.477.865 de cetateni, deci peste 81% din persoanele care au votat.

Intrebarea adresata populatiei a vizat orice modificari in materia infractiunilor si a pedepselor efectuate prin ordonante de urgenta a guvernului si a vizat o problema de principiu, astfel ca nici majorarea limitelor de pedeapsa nu ar respecta vointa populara.

In conluzie, desi actioneaza cu mare intarziere, este laudabila initiativa Guvernului Romaniei de a lua masuri pentru a-si proteja cetatenii. Insa credem ca acestea trebuie sa opereze intr-o alta materie decat cea a pedepselor intrucat asemenea modificari nu vor fi in masura sa preintampine alte tragedii".


Redactia E-juridic
de Redactia E-juridic

Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Majorarea pedepselor pentru criminali si violatori NU va avea efectul scontat":
Rating:

Nota: 4.17 din 5 din 6 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Poate sunteti interesat si de:

©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016