Prof.univ.dr. Mona Maria PIVNICERU, Presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR), si Monica MAROIU, Director Executiv AMR, au facut cateva observatii cu privire la implementarea Mecanismului de cooperare si verificare in privinta unificarii jurisprudentei:
„Se impune ca Noul Cod de procedura civila sa fie conform cu Recomandarile Comisiei Europene, in asa fel incat Inalta Curte de Casatie si Justitie sa isi atinga misiunea constitutionala statuata prin art. 126 alin. 3 din Constitutie conform cu care, Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale.
Or, asa cum este reglementata competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin Legea nr. 134/2010 nu exista nicio diferenta substantiala fata de cea prezenta, instanta suprema trebuind a judeca in continuare recursuri ca instanta de drept comun, in contrast flagrant cu Recomandarile Comisiei Europene mentionate care, la pct. (4) indica modalitatile de reformare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, inclusiv in privinta revizuirii competentei ei2.
Cu toate ca ceea ce judeca in prezent, potrivit legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala – cu titlu de exemplu: recursuri in procesele si cererile al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, din care foarte multe revendicari, cu exceptiile aratate in art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.; procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si de proprietate industriala; procesele si cererile in materie de expropriere; cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale; cererile pentru recunoasterea, precum si cele pentru incuviintarea executarii silite a hotararilor date in tari straine; in materia Legii nr. 10/2001; in materia Legii nr. 221/2009; in materia Legii nr. 248/2005; in materia respingerii de catre curtile de apel a sesizarii Curtii Constitutionale in privinta exceptiei de neconstitutionalitate; conflicte de competenta in toate materiile; cererile de revizuire pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. in toate materiile; caile de atac de retractare impotriva propriilor hotarari; indreptarea, lamurirea si completarea propriilor hotarari; cererile de abtinere sau de recuzare in cazul cand din pricina acestor incidente procedurale, la curtile de apel nu se poate alcatui completul de judecata; recursul in interesul legii si Completul de 5 judecatori, care se alcatuieste si cu judecatori de la Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala – pare a fi o competenta limitata in raport cu competenta celorlalte categorii de instante, in realitate, aceste litigii se acumuleaza numeric din toata tara si creeaza, prin aceasta, un volum excesiv de activitate care blocheaza, ocupa complet si singularizeaza atributiile sectiei doar la judecata lor.
Acest aspect a fost relevat si de MCV care a recomandat revizuirea competentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Comisia Europeana retinand ca, si in conditiile acestei competente, chiar limitata fiind, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu-si poate atinge scopul constitutional.
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila nu rezolva problema degrevarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie de judecata ca instanta de drept comun a recursurilor ci, dimpotriva, prin transformarea tribunalului ca instanta cu plenitudine de competenta in ce priveste judecata de prima instanta, conform art. 93 lit. j), si prin modul de redactare al art. 477 alin. 3 si 4, potrivit cu care, ca regula, recursurile vor fi judecate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, si prin exceptie de instanta ierarhic superioara, consacra principiul judecarii recursurilor de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, transformand-o, astfel, in instanta de drept comun.
Reglementand in aceasta maniera, legiuitorul nu realizeaza scopul declarat al reformei sistemului judiciar care consta si in circumscrierea activitatii Inaltei Curti de Casatie si Justitie doar la asigurarea interpretarii unitare a legii prin recursul in interesul legii si pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, situatia instantei supreme agravandu-se in privinta volumului de activitate, cu consecinta unui blocaj functional similar celui creat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003, de natura a bulversa bunul mers al justitiei.
In aceste conditii, apare imperios necesara modificarea dispozitiilor Legii nr. 134/2010 care au consecinte asupra competentei materiale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, deoarece este exclus ca instanta suprema sa-si atinga misiunea constitutionala de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti atata vreme cat, judecand recursuri ca o instanta de drept comun, raportat la numarul de judecatori si volumul de dosare in recurs, activitatea sa va fi absorbita de judecarea acestor recursuri in detrimentul indeplinirii misiunii constitutionale aratate.
De altfel, prin judecata ca instanta de drept comun a recursurilor anume date in competenta sa nici nu se asigura o interpretare si aplicare unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, in sensul urmarit prin dispozitiile constitutionale, din moment ce marea majoritate a hotararilor date in cauze civile raman irevocabile la tribunale sau curti de apel.
Fata de cele relevate, sugeram urmatoarele modificari:
- remanierea art. 477 alin. 2, in sensul adaugarii la cauzele nesupuse recursului si a lit. b), i) si j) de la art. 93 C. proc. civ.
- pastrarea competentei modificate prin Legea nr. 202/2010.
Procedand in acest mod se va asigura posibilitatea legala ca Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala sa se pronunte in recursuri in interesul legii, in chestiuni prejudiciale precum si in Completul de 5 judecatori, realizandu-se astfel veritabilul scop constitutional al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si aducerea la indeplinire a recomandarilor MCV”. (Sursa: Asociatia Magistratilor din Romania)
