Statul poate fi pedepsit pentru eliberarea conditionata a unui detinut periculos

In cauza Maiorano c. Italia (nr. 28634/06), statul italian a fost pedepsit pentru ca a eliberat conditionat un detinut periculos. Bineinteles, termenul "pedepsit" este folosit pentru a accentua faptul ca dreptatea poate fi gasita in instata si poate aduce alinare celor care au suferit pierderi importante in viata lor.

In 1976, dl. Izzo a fost condamnat la detentiune pe viata pentru privarea de libertate, violul si torturarea a doua femei si uciderea uneia dintre ele. In ciuda faptului ca pe parcursul detentiei, dl. Izzo a fost sanctionat penal de mai multe ori pentru diverse incidente produse in penitenciar, in 2004 s-a pronuntat o cerere de punere a acestuia in libertate conditionata. In timpul acestei perioade, dl. Izzo a planificat si a comis, cu ajutorul a doi complici, doua infractiuni de omor asupra unor femei. In 2005, Ministrul Justitiei a deschis o ancheta administrativa cu scopul de a determina daca prin raportare la procedura de eliberare a dlui. Izzo poate fi atrasa raspunderea disciplinara a judecatorului care a dispus punerea acestuia in libertate. In martie 2008, CSM-ul italian l-a sanctionat pe magistratul in discutie cu un avertisment. Intre timp, reclamantii, in calitate de rude ai victimelor, au introdus o plangere penala impotriva magistratului in discutie, insa aceasta a fost clasata.

Fiind sesizata cu o plangere vizand violarea art. 2, Curtea s-a pronuntat prima data prin raportare la obligatiile substantiale ale statului. Curtea a constatat ca, la momentul eliberarii dlui. Izzo nimic nu indica cele doua femei drept victime potentiale ale unei actiuni criminale a acestuia. Din acest punct de vedere, Curtea nu a considerat criticabila eliberarea sa si nici existenta unei politici de reinsertie a condamnatilor, in masura in care un astfel de sistem de masuri de reinsertie include suficiente masuri de protectie a societatii. In aceste conditii, Curtea a socotit ca ramane doar de stabilit daca, in conditiile speciale din speta, eliberarea dlui. Izzo constituie o incalcare a obligatiei de diligenta, pe care art. 2 din Conventie o impune. 

Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

Portal Codul Muncii

Vezi AICI detalii

Teste REZOLVATE pentru examenul de titularizare Limba si Literatura engleza

Vezi AICI detalii

Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale

Vezi AICI detalii

In acest context, CEDO considera ca nu pot fi ignorate elementele favorabile eliberarii detinutului, in principal rapoartele supraveghetorului sau si a cele psihiatrice. Pe de alta parte, insa, aceste elemente pozitive erau combatute de numeroase alte argumente, care ar fi trebuit sa inspire mai multa prudenta din partea instantei. Astfel, Curtea a subliniat ca, dupa condamnarea sa pentru fapte de o cruzime extraordinara, conduita dlui. Izzo a fost departe de a fi ireprosabila, aceste fiind autorul a numeroase incidente extrem de violente in penitenciar. Acest fapt face ca decizia de reinsertie sociala a acestuia sa fie cel putin discutabila. Pe de alta parte, Curtea a amintit si faptul ca dupa eliberarea sa, dl. Izoo nu a fost supravegheat corespunzator, desi un informator informase parchetului despre infractiunile pe care acesta le pregatea. In plus, desi personalul care supraveghea activitatea acestuia a informat parchetul despre incalcarea repetata a conditiilor de eliberare de catre dl. Izzo, informatia nu a avut niciun efect asupra situatiei acestuia. De aceea, Curtea considera ca statul si-a incalcat obligatiile de diligenta pe care art. 2 le impune.

Sub aspect procedural, Curtea a fost nevoita sa stabileasca daca statul avea obligatia pozitiva de a impune raspunderea juridica a agentilor statului implicati. Curtea a constatat ca magistratului care dispus eliberarea dlui. Izzo i s-a aplicat o sanctiune disciplinara cu avertisment, insa aceasta decizie nu a vizat anumite elemente speciale ale cauzei. In principal, Curtea a constatat ca CSM nu s-a pronuntat asupra faptului ca declaratiile informatorului nu au fost utilizate pentru a conduce la revocarea eliberari celui condamnat. De aceea, Curtea constata ca statul si-a incalcat obligatia de a realiza o ancheta eficace in aceasta cauza.