Dreptul de a da dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat

Aici se cuvine sa facem o precizare, pornind de la ideea ca salariatul trebuie sa respecte ordinele scrise sau verbale ale conducerii unitatii.

Respectarea ordinului de serviciu fiind de esenta disciplinei, fireste ca salariatul nu raspunde de pagubele cauzate unitatii prin executarea ordinului de serviciu primit, cu conditia ca ordinul sa nu fie vadit ilegal sau vadit gresit (neoportun) si, totodata, ca prejudiciul sa nu fi fost consecinta executarii necorespunzatoare a ordinului de serviciu respectiv (aceste conditii se apreciaza de la caz la caz). Chiar daca angajatul nu va putea fi aparat de raspundere sub cuvant ca a executat un ordin de serviciu, el va putea insa sa invoce lipsa sa de culpa in intelegerea eronata a dispozitiei primite (de exemplu comunicarea telefonica n-a putut fi bine deslusita din cauza unei defectiuni tehnice la instalatia de transmisie, sau ordinul scris cuprindea cuvinte ori cifre scrise necitet) si sa se libereze astfel de raspundere.

Relativ la executarea ordinului de serviciu, apare evident ca raspunderea disciplinara a salariatului exista numai in ipoteza in care ea executa un ordin de serviciu vadit (evident) nelegal; dimpotriva, raspunderea nu este antrenata daca ordinul primit avea o plauzibila aparenta de legalitate.

Insa, in cazul ordinului ilegal, pentru ca acesta sa dea totusi nastere unei obligatii reale in sarcina angajatului caruia a fost adresat, mai este necesar ca ilegalitatea ordinului sa nu fie vadita.

S-a sustinut in acest sens ca nu ar fi necesar ca ordinul de serviciu sa fie "vadit" nelegal pentru ca executarea lui sa antreneze raspunderea materiala a executantului fiind "suficient sa se constate incalcarea culpabila a obligatiei de verificare ce-i revenea".

Intr-o alta opinie, in masura in care ilegalitatea ordinului nu este evidenta, la aprecierea vinovatiei executantului trebuie sa prevaleze imprejurarea ca el a executat un ordin de serviciu pe care, in principiu, era obligat sa-l aduca la indeplinire. Pe de ala parte, este practic imposibil - si de altfel pagubitor pentru bunul mers al serviciului, in cadrul oricarei unitati - ca ori de cate ori un salariat primeste din partea unui superior un ordin de serviciu, executantul sa nu paseasca la executare pana cand nu "verifica" si nu "studiaza" legalitatea sau temeinicia lui. De aceea s-a considerat in opinia citata ca vinovatia sau nevinovatia executantului este in functie de faptul daca ilegalitatea ordinului primit era vadita sau nu6. Consideram ca, daca salariatul a executat un ordin vadit ilegal, va raspunde disciplinar; aceeasi este solutia daca acordul unitatii a avut, la fel, un caracter vadit ilegal.

In aceiasi termeni urmeaza a fi pusa si solutionata problema efectului exonerator al ordinului de serviciu legal, dar neoportun, care a avut drept urmare pagubirea angajatorului: in mod normal angajatul care, pe linie de serviciu, primeste diferite dispozitii legale (caci aceasta e ipoteza discutata aici) nu este tinut sa aprecieze utilitatea sau oportunitatea lor si nici nu ar putea, de altfel, sa refuze executarea sub cuvant ca ordinul primit nu i se pare just, caci de acest lucru raspunde superiorul angajatului care i-a dat ordin. A decide altfel, ar echivala cu subminarea conducerii, cu nesocotirea disciplinei muncii in general, principiu fundamental al organizarii muncii si a dreptului muncii.

O tacere ciudata
Spre deosebire de vechiul Cod al muncii, actuala reglementare nu prevede principiul disciplinei muncii, desi inca din faza de proiect al actualului Cod al muncii s-a subliniat ca acest principiu ar trebui inserat, dat fiind caracterul disciplinei muncii de conditie indispensabila a oricarui proces de munca, suportul puterii disciplinare a angajatorului. Nu mai putin adevarat este ca art. 39 alin. (2) lit. b) din Codul muncii prevede obligatia salariatului de a respecta disciplina muncii.

Obligatia de a respecta disciplina muncii este in realitate o sinteza a tuturor obligatiilor ce revin angajatului in timpul executarii raportului juridic de munca. Spunand ca angajatul este obligat sa respecte disciplina muncii, spunem, in alti termeni, ca angajatul este obligat sa-si indeplineasca toate obligatiile de munca - inclusiv aceea de fidelitate fata de angajator, respectiv obligatia de a se abtine de la orice act care ar dauna intereselor angajatorului sau

Iar obligatia de respectare a disciplinei nu este decat „oglinda” dreptului angajatorului de a da dispozitii cu caracter obligatoriu (care mai trebui si respectate! ceea ce e posibil numai intr-un climat de disciplina). Desigur, luand in considerare ceea ce am aratat deja despre ordinele de serviciu nelegale.

Din acest drept deriva si temeiul aplicarii raspunderii disciplinare a salariatului („intarit” de dreptul, de prerogativa disciplinara a angajatorului):

Faptul ca viitorul salariat isi da consimtamantul la incheierea contractului - acceptand, prin aceasta, aplicarea si respectarea intocmai a normelor imperative ale dreptului muncii - constituie elementul fundamental care determina natura contractuala a obligatiei de a respecta disciplina muncii. Subordonarea in cadrul raportului juridic de munca reprezinta, in ultima analiza, suportul legal al posibilitatii de aplicare a sanctiunilor disciplinare.