Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Audierea la CEDO in cazul CRJ pentru Valentin Campeanu vs. Romania


Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) urmeaza sa anunte verdictul in cazul CRJ pentru Valentin Campeanu vs. Romania, dupa ce, miercuri, 4 septembrie 2013, a avut loc la Strasbourg audierea in Marea Camera.

Forul, compus din 17 judecatori, va decide intr-o etapa ulterioara audierii, daca admite judecarea cauzei, in care CRJ se lupta impotriva statului roman, in numele lui Valentin Campeanu, tanarul de 18 ani, orfan, de etnie roma, infestat cu HIV, suferind de dizabilitati intelectuale, si decedat in 2004, in Spitalul de Psihiatrie de la Poiana Mare.

Comisarul pentru drepturile omului, alaturi de CRJ

La audierea din 4 septembrie, a intervenit, ca a treia parte in cauza, comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, Nils Muižnieks. Comisarul Muižnieks a subliniat importanta cazului Valentin Campeanu, care ar putea stabili pozitia Curtii cu privire la accesul la justitie al persoanelor cu dizabilitati .

El a aratat ca, in circumstante exceptionale, organizatiilor non- guvernamentale ar trebui sa li se permita sa depuna cereri la Curte in numele victimelor, mai ales in cazurile care privesc grupurile vulnerabile, cum ar fi persoanele cu dizabilitati intelectuale si psiho - sociale. Interventia comisarului se regaseste AICI

Centrul de  Resurse Juridice (CRJ) a fost reprezentat de directoarea executiva, Georgiana Iorgulescu, managerul programului Pledoarie pentru Demnitate, Georgiana Pascu, iar Interights, organizatia care a sustinut CRJ in acest demers, de avocatul Constantin Cojocariu.

O parte dintre judecatori a adresat intrebari reprezentantilor Guvernului Romaniei si reprezentantilor CRJ si Interights. Reprezentantii Guvernului nu s-au referit in raspunsurile lor la circumstantele mortii lui Valentin Campeanu, ci si-au bazat interventiile exclusiv pe ideea respingerii admisibilitatii judecarii pe fond a cauzei, de catre CEDO.  

Din punctul de vedere al CRJ, in timpul audierilor, reprezentantii Guvernului nu au reusit sa aduca argumente in sustinerea ideii ca persoanele cu dizabilitati aflate in institutiile statului se bucura de o protectie reala din perspectiva drepturilor omului.

De altfel, judecatorii Marii Camere s-au aratat interesati de starea in care l-au gasit, in 2004, expertii CRJ pe Valentin Campean, la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, apoi daca tanarul ar fi avut acces la o reprezentare reala sau daca ar fi putut depune plangeri, in cazul in care ar fi fost victima unui abuz institutional.  

Reamintim ca din perspectiva cazuisticii CEDO, cazul Valentin Campeanu reprezinta o premiera. Simplul fapt ca nu exista un precedent in depunerea unei cereri a unui ONG de drepturile omului in numele persoanelor cu dizabilitati demonstreaza ca acestea nu au acces real la justitie, nici pe plan intern, nici la CEDO. Lipsa accesului la justitie arata ca persoanele cu dizabilitati, inchise in institutii, nu sunt pe deplin protejate.

CRJ atrage atentia ca si acum, in 2013, cazul Valentin Campeanu s-ar putea repeta, intrucat persoanelor cu dizabilitati, institutionalizate, nu le sunt respectate drepturile fundamentale.

Principala dovada in acest sens este sentinta, in prima instanta, din 4 septembrie 2013, in care Judecatoria Sectorului 2 a stabilit ca CRJ poate efectua vizite la CRRN ”Gheorghe Șerban”. Decizia vine la mai bine de un an dupa ce organizatiei i s-a refuzat, in repetate randuri, accesul in CRRN ”Ghe. Șerban” de catre DGASPC Sector 2.

Concret, daca in 2004 expertii CRJ au putut vizita neanuntat Spitalul Poiana Mare, unde l-au gasit pe Valentin Campeanu, acum, in 2013, reprezentantii ONG-ului nu pot intra intr-o institutie pentru tineri cu dizabilitati, aflata la cativa kilometri de centrului Capitalei, decat printr-o decizie a unei instante.

Audierea la Marea Camera a CEDO in cazul CRJ pentru Valentin Campeanu reprezinta o premiera din perspectiva recunoasterii rolului ONG-urilor de aparare a drepturilor omului in reprezentarea persoanelor cu dizabilitati inchise in institutii publice si lasate fara aparare. Inregistrarea audierii este disponibila pe site-ul Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu acces direct de AICI

Alte informatii

Centrul de Resurse Juridice a solicitat Curtii sa-si adapteze criteriile de admisibilitate, astfel incat sa permita ONG-urilor de drepturile omului sa reprezinte persoane cu dizabilitati si inchise in institutii, chiar si in absenta unei autorizatii specifice.

Daca dupa audierea din 4 septembrie Curtea admite sa judece cauza CRJ pentru Valentin Campeanu vs. Romania, atunci orice ONG de drepturile omului din Europa s-ar putea adresa CEDO in numele oricarei persoane vulnerabile, lipsita de aparare si inchisa intr-o instituttie sociala, medicala a statului.

In prezent, persoanele cu dizabilitati mintale din institutii nu beneficiaza pe deplin de protectia articolelor din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fiind izolate de societate, cu posibilitati restranse de a se adresa unei instante daca le sunt incalcate drepturile.

CRJ pentru Valentin Campeanu vs. Romania reprezinta o dubla premiera in domeniul drepturilor omului: este primul caz in fata CEDO care ridica problema accesului la justitie al persoanelor cu dizabilitati mintale, care nu au un reprezentant legal si sunt inchise in institutii, si totodata, este primul caz in ceea ce priveste decesele pacientilor.

Cine este Valentin Campeanu?

Valentin Campeanu a fost un copil abandonat la nastere, seropozitiv si cu dizabilitati intelectuale. Si-a petrecut toata viata in institutiile de stat. La varsta majoratului a trebuit sa paraseasca orfelinatul, dar nicio institutie nu si-a asumat responsabilitatea ingrijirii sale.

Pe 13 februarie 2004, Valentin a fost lasat in curtea Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare. O saptamana mai tarziu, pe 20 februarie 2004, a fost gasit de expertii Centrului de Resurse Juridice (CRJ). Era izolat, inchis singur intr-un depozit intunecos, fara haine. Cantarea cel mult 45 de kilograme. Nu primea tratament si nu parea sa i se dea de mancare. Nimeni nu voia sa-l atinga, ”pentru ca avea SIDA”. In aceeasi zi, la scurt timp dupa plecarea expertilor CRJ, pe 20 februarie 2004, Valentin a murit. Abia implinise 19 ani.

Scurt istoric al cazului:

Dupa ce a epuizat toate caile de atac din Romania, la cinci ani dupa moartea lui Valentin, CRJ, alaturi la Interights, a decis sa se adreseze CEDO.

In 15 ianuarie 2013, CRJ a fost anuntat ca pe 4 septembrie 2013 toate partile implicate in acest caz vor fi audiate de Marea Camera a CEDO. Potrivit fisei de tara, aceasta este a cincea cauza cu care Romania ajunge in fata Marii Camere a CEDO.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Audierea la CEDO in cazul CRJ pentru Valentin Campeanu vs. Romania":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Poate sunteti interesat si de:
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016