CAT: Avocatul nu poate cere bani in plus fara certitudinea continuarii raporturilor contractuale

Potrivit judecatorului conf. univ. dr. Marian Bratis, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 ne arata ca avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte orice persoana fizica sau juridica, in temeiul unui contract incheiat in forma scrisa.

In acelasi sens, art. 108 alin. (1) din Statut prevede ca dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori de a exercita orice alte activitati specifice profesiei se naste din contractul de asistenta juridica, incheiat in forma scrisa intre avocat si client ori mandatarul acestuia. Avocatul nu poate actiona decat in limitele contractului incheiat cu clientul sau, cu exceptiile prevazute de lege [art. 108 alin. (3)].

Statutul detaliaza forma si continutul contractului, in cadrul prevederilor art. 121, in sensul ca, forma scrisa a contractului este ceruta ad probationem [alin. (1)], ca acelasi contract poate fi incheiat si prin orice mijloace de comunicare la distanta [alin. (2)], sau poate lua forma unei scrisori de angajament [alin. (3)] ori poate fi incheiat in mod tacit daca clientul a achitat onorariul mentionat in acesta [alin. (4)], si, in mod exceptional, poate fi incheiat in forma verbala, cu conditia ca forma scrisa sa fie incheiata in cel mai scurt timp [alin. (5)].

Statutul prevede continutul obligatoriu al contractului de asistenta juridica, printre elementele acestuia mentionandu-se: obiectul contractului, care poate fi limitat la anumite activitati sau poate avea caracter general; forma si cuantumul onorariului [art. 122, alin. (1), lit. c), d)].

Contractul incheiat cu respectarea dispozitiilor mai sus aratate constituie unicul mijloc de proba al raporturilor dintre client si avocat [alin. (7)].

Contractul de asistenta juridica poate fi modificat de catre parti, cu respectarea dispozitiilor legale, ale statutului si, dupa caz, a conditiilor precizate in contract [art. 123 alin. (1)].

Intinderea puterilor pe care clientul le confera avocatului se prevede in contract. In lipsa unor prevederi contrare, avocatul este imputernicit sa efectueze orice act specific profesiei pe care il considera necesar pentru realizarea intereselor clientului. Pentru activitatile prevazute expres in cuprinsul obiectului contractului de asistenta juridica, acesta reprezinta un mandat special [art. 126 alin. (1) – (3)].

Pentru activitatea sa profesionala avocatul are dreptul la onorariu care se stabileste in raport cu dificultatea, amploarea si durata cazului, insa, in toate cazurile, onorariilor vor fi prevazute in contractul de asistenta juridica, ce  urmeaza a fi incheiat in scris, si se determina si se prevad in contract la data incheierii acestuia, intre avocat si client, inainte de inceperea asistentei si/sau a reprezentarii clientului. In cazurile in care imprejurarile concrete impun asigurarea asistentei si/sau a reprezentarii imediate si nu se poate incheia un contract de asistenta juridica, avocatul este obligat sa transmita clientului, in cel mai scurt timp posibil, o comunicare, prin care sa aduca la cunostinta acestuia onorariile pe care le propune. In absenta unei instructiuni exprese a clientului privind incetarea asistentei si/sau a reprezentarii ori a unei comunicari prin care clientul isi manifesta expres dezacordul in privinta onorariilor, se considera ca fiind acceptate onorariile propuse prin comunicarea facuta de avocat [art. 127 alin. (1) si (2), art. 128 alin. (1) – (4)].

Punerea in opera a activitatilor specifice de asistenta si/sau reprezentare convenite prin contract impune avocatului respectarea obligatiilor profesionale prevazute de art. 134 – 142 din Statut, iar dintre acestea prezinta relevanta in aceasta cauza, obligatiile referitoare la: consultarea permanenta a clientului in legatura cu strategia si mijloacele tehnice si tacite adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat; consilierea, reprezentarea, sfatuirea clientului sa nu se rezume la expunerea unor prevederi legale, ci sa aiba in vedere si consecintele de ordin moral, economic, social si politic care ar putea avea relevanta in cauza respectiva; daca clientul propune un demers despre care avocatul apreciaza ca ar avea consecinte legale negative, avocatul va atentiona clientul cu privire la aceste consecinte sau, dupa caz, va putea denunta contractul de asistenta juridica; avocatul are obligatia sa informeze rezonabil clientul in legatura cu situatia curenta a asistentei/reprezentarii si de a raspunde cu promptitudine oricaror solicitari de informare din partea clientului; avocatul trebuie sa explice clientului imprejurarile cauzei, situatia curenta, posibilele evolutii viitoare si eventualele rezultate, in mod rezonabil, corespunzator cu imprejurarile concrete ale cazului; obligatia de informare a clientului nu primeste incidenta numai in masura in care s-a convenit in prealabil acest lucru; in cazul in care clientul este o persoana juridica, obligatia avocatului este de a informa exclusiv reprezentantii legali sau persoanele expres desemnate in contract in acest scop; avocatul este obligat sa comunice clientului informatiile pe care le detine in legatura cu cazul acestuia, chiar si in situatia in care comunicarea ar contraveni interesului sau personal; in toate cazurile in care avocatul este insarcinat sa asiste un client el poate sa conduca discutiile doar in prezenta clientului sau ori numai cu acordul acestuia.

Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul prescolar - EDUCATORI 2 culegeri

Vezi AICI detalii

Compuneri perfecte pentru clasele III-IV

Vezi AICI detalii

Portal Codul Muncii

Vezi AICI detalii

In fine, Statutul mai prevede ca, in afara cazurilor prevazute de lege sau de parti, contractul de asistenta juridica inceteaza prin renuntarea unilaterala a clientului sau, dupa caz, a avocatului. Incetarea contractului, in aceasta ipoteza, nu il exonereaza pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate (art. 147).

Din aceste dispozitii ale Legii nr. 51/1995 si Statutului profesiei de avocat rezulta urmatoarele: contractul de asistenta juridica incheiat intre avocat si client beneficiaza de un regim juridic special, expres reglementat, care contine conditiile de forma si de fond ale acestuia, continutul si variabilele raportului juridic obligational, precum si cadrul de conduita al partilor in vederea nasterii, modificarii si incetarii acestui raport juridic. Normele dreptului comun referitoare la mandat se aplica doar complementar, in masura in care dispozitiile reglementarii speciale sunt neindestulatoare, raportat la situatia de fapt si de drept dedusa judecatii.

Contractul de asistenta juridica si actul aditional incheiat de catre parti reflecta un anumit obiect, care consta in activitati de ordin general, fara concretizarea in anumite prestatii, precis definite, si fara trimiterea la unul sau mai multe cauze precizate prin obiect, numar, categorie sau alte elemente de determinare. Trimiterile obiectul contractului la activitati de consultanta, audit, incheiere de contracte, asistare si reprezentare in mod formal, nu ofera criterii suficiente de determinare a prestatiilor cu caracter concret.

De asemenea, contractul are un termen de executare, precizat in actul aditional „pana la data de 31.12.2009, urmand sa se prelungeasca automat pe inca un an, daca nicio parte nu isi manifesta intentia de a rezilia”.

Acelasi contract, completat cu actul aditional precizeaza si componenta onorariului, in principal sub forma onorariului pe ora, in anumite conditii de ore prestate, respectiv a onorariului  forfetar, fix, sub pragul caruia nu se poate trece (1400 euro + TVA), onorariu care urma sa constituie si criteriul de escontentare a partilor, cu periodicitate anuala intre minimul orelor lucrate sau neutilizate in anul parcurs.
cu privire la continutul obiectului contractului si al onorariului, se ridica problema actiunii efectelor contractului dupa incetarea sa formala prin trecerea termenului convenit de catre parti, in conditiile in care dupa data de 31.12.2009 acesta a fost prelungit inca un an, pana la 31.12.2010, in absenta intentiei de reziliere, iar dupa aceasta din urma data, intre parti nu s-a mai incheiat, in formele prevazute de lege, un alt contract sau act aditional. Prelungirea raporturilor contractuale dupa expirarea ultimului termen, la data de 31.12.2010, impune trei constatari: caracterul tacit al continuarii colaborarii dintre reclamanta si parata, pana in luna mai 2015, avand in vedere ca parata-client a fost de acord cu activitatile desfasurate de reclamanta si cu  onorariile solicitate de catre aceasta; caracterul limitat al mandatului acordat reclamantei, referitor la genul activitatilor si suma onorariilor pe care le va putea solicita reclamanta, mandatul tacit fiind intrerupt de comunicarile exprese ale paratei, pentru perioada iunie – noiembrie 2015; denuntarea unilaterala a contractului de catre parata incepand cu luna decembrie 2015. Toate cele trei constatari sunt atestate de corespondenta depusa de parata la dosar, si, cu toata opunerea reclamantei, instanta nu are nici un temei in a retine ca reclamanta nu a cunoscut aceasta stare de fapt.

Cunoscand toate cele trei aspecte, reclamanta, cel putin pe durata mandatului limitat  expres, nu si-a indeplinit obligatiile referitoare la informarea si consultarea, in fiecare caz in parte sau activitate desfasurata, a paratei - client. Dimpotriva, a luat decizii de afaceri judiciare, a introdus actiuni judiciare si a stabilit onorarii pe baza unei fise de consultanta, pe parcursul lunilor iulie – noiembrie 2015, fara nici o comunicare cu parata, desi decizia de a deschide noi cauze judiciare, de a continua alte cauze anterior deschise si de a asista sau reprezenta  apartine, in primul rand clientului, parata in cauza, asa cum s-a aratat in dreptul dispozitiilor statutare care reglementeaza conduita de urmat din partea avocatului.

Desi reclamanta a infatisat, prin intermediul fisei de consultanta, activitatile desfasurate in aceasta perioada, nu a reusit sa ateste ca anterior initierii demersurilor judiciare sau de alta natura specifice mandatului limitat sau chiar, prin extensie, mandatului general, ar fi informat parata cu privire la aceste activitati si la toate consecintele de ordin juridic, economic si, nu in ultimul rand, legal al acestuia. Aceasta conduita a asistentei juridice lipsita de orice informare si comunicare situeaza prestatiile unilateral decise de reclamanta in afara obligatiilor prevazute de lege, motiv pentru care nu poate fi considerata in interesul clientului. Aceasta intrucat, pe langa dreptul la informare si comunicare prompta si rezonabila a clientului, astfel incat acesta sa fie in masura a cunoaste mijloacele, strategia si tehnicile posibil a fi abordate de avocat, clientul are dreptul exclusiv de a decide cu privire la interesele sale cu caracter judiciar.

Curtea releva ca in absenta certitudinii continuarii raporturilor contractuale in termenii conveniti prin contractul de asistenta juridica si actul aditional, precum si in absenta unui contract  scris, respectiv al trecerii de la mandatul tacit la mandatul expres limitat, reclamanta, in calitate de societate de avocati avea obligatia de a comunica propunerile sale cu privire la domeniul activitatilor pentru a care are mandat si al cuantumului si formei onorariilor. Numai in prezenta acestei comunicari adresata paratei, in functie de raspunsul acesteia sau de lipsa unui astfel de raspuns continand dezacordul la propunerile reclamantei, aceasta din urma ar fi putut continua prestatiile in acelasi mod si sub auspiciile onorariilor astfel comunicate sau, dupa caz, ar fi putut optiona pentru renuntarea la contract.

In ce privesc prestatiile efectuate de reclamanta pentru un tert – SC E… SRL prin lichidator judiciar -  pentru care se solicita onorarii de 135.098 lei, Curtea constata ca aceste onorarii exced puterilor conferite de parata – client, reclamantei – societate de avocati, prin contractul de asistenta juridica si actul aditional, conventie incheiata in anul 2008, deoarece potrivit art. 121 alin. (6) din Statut o astfel de pozitionare a serviciilor avocatiale in beneficiul unui tert trebuie sa fie convenita expres intre avocat si client, prestatiile sa fie precizate in contractul de asistenta juridica – incheiat intre avocat si client, iar tertul sa accepte, chiar si tacit incheierea contractului in astfel de conditii. Or, un astfel de contract, continand acest angajament intre reclamanta – societate de avocati si parata – client nu a fost incheiat, nici scris, nici prin angajamentul paratei, nici verbal urmat de incheierea contractului de asistenta juridica in folosul tertului lichidator judiciar al debitoarei E…. Prin urmare, prestatiile efectuate de reclamanta in raport de reprezentarea/asistarea debitoarei in procedura insolventei nu fac obiectul obligatiei de plata a onorariilor de catre parat.

In ce priveste considerarea de catre reclamanta ca inregistrarea celor 6 facturi in contabilitatea paratei are valoarea juridica a recunoasterii obligatiilor de plata de catre aceasta, Curtea constata ca aceasta sustinere este nefondata.
factura nu constituie, ut singuli, acceptare de plata, chiar inregistrata in evidenta contabila a destinatarului. Factura este un document oficial contabil care serveste, in primul rand, scopurilor prevazute de legislatia privind evidenta contabila si de cea referitoare la disciplina financiara si fiscala a subiectilor supusi obligatiei de tinere a registrelor contabile, conform legii. Inregistrarea in evidenta contabila a facturii nu este o optiune, ci o obligatie legala care revine persoanelor fizice si persoanelor juridice care desfasoara activitati lucrative, cu scop patrimonial sau nepatrimonial. Operatiunea neinregistrarii si restituirea facturilor  inconvenabile de catre persoana destinatara, in considerarea aspectului valorii sau prestatiei consemnate, si considerarea ca in aceste conditii intervine refuzul obligatiei de plata, sunt lipsite de temei legal. Prin urmare, in mod corect a procedat parata, inregistrand facturile in evidenta contabila proprie, dupa care in luna ianuarie 2016 comunica reclamantei, inca odata, refuzul platii facturilor. Aceasta intrucat, operatiunea de inregistrare in evidenta contabila a facturilor are semnificatie juridica doar pentru activitatea financiar-contabila a paratei, dar nu are nici o valoare juridica pentru raportul obligational dintre parti, in prezenta refuzului de acceptare a platii acelorasi facturi si a absentei oricarui acord expres sau, dupa caz, implicit de onorare a platilor consemnate in facturi.