Daca va numerati printre persoanele carora trebuie sa li se achite veniturile obtinute in anii anteriori, venituri care pot proveni din neplata (indiferent de motive), din diferente de salarii, din hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile, atunci trebuie sa cititi cu atentie urmatoarele informatii.
Una dintre cele mai arzatoare intrebari ale momentului are legatura cu contributiile sociale obligatorii: pentru veniturile aferente perioadelor anterioare anului fiscal 2018, contributiile sociale obligatorii sunt cele in vigoare in perioada careia ii sunt aferente veniturile, sau careia ii sunt platite veniturile?
Potrivit legestart.ro, daca luam drept exemplu un venit, aferent lunii iunie 2016 (provenit din necalculare, din neplata, din diferente de salarii, din hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile), care se plateste in martie 2018. Vom afla in continuare daca acesta se supune contributiilor sociale pe baza prevederilor legale (care reglementau contributiile sociale) in vigoare lunii iunie 2016 ori a celor in vigoare in martie 2018.
Principiul de baza, cu valoare universala, in stabilirea obligatiilor fiscale, aplicat constant si cu fermitate in legislatia fiscala, prevede ca veniturile obtinute intr-o luna, indiferent in ce perioada de timp au fost obtinute acestea, se supun obligatiilor fiscale (impozite, taxe, contributii sociale etc.) pe baza prevederilor legale in vigoare la data realizarii venitului, la data efectuarii cheltuielilor aferente veniturilor respective, indiferent de data inregistrarii acestora in evidentele financiar – contabile, cu exceptiile prevazute expres prin lege.
In exemplul de mai sus, venitul aferent lunii iunie 2016, care se plateste in martie 2018, se supune contributiilor sociale pe baza prevederilor legale in vigoare lunii iunie 2016.
Informatiile din art. II din OUG nr. 79/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017, sunt clare in acest sens. Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a Teste distractive pentru clasa pregatitoare Manualul Contabilului Incepator - stick USB
„Art. II. Pentru prevederile titlului V “Contributii sociale obligatorii” sunt aplicabile urmatoarele dispozitii tranzitorii:
(1) Pentru veniturile aferente perioadelor anterioare anului fiscal 2018, contributiile sociale obligatorii sunt cele in vigoare in perioada careia ii sunt aferente veniturile.
(2) Prevederile titlului V „Contributii sociale obligatorii” se vor aplica veniturilor realizate incepand cu data de 1 ianuarie 2018.
(3) In cazul in care au fost acordate sume reprezentand salarii/solde sau diferente de salarii/solde, pensii sau diferente de pensii, stabilite prin lege sau in baza unor hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile/hotarari judecatoresti definitive si executorii, precum si in cazul in care prin astfel de hotarari s-a dispus reincadrarea in munca a unor persoane, sumele respective se defalca pe lunile la care se refera si se aplica prevederile legale in vigoare in acea perioada. Contributiile sociale obligatorii datorate potrivit legii se calculeaza, se retin la data efectuarii platii, se platesc si se declara pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care au fost platite aceste sume.”.
In concluzie, obligatiile bugetare se supun judecatii fiscale pe baza prevederilor legale in vigoare in perioada in care s-au obtinut veniturile si s-au efectuat cheltuielile care au generat veniturile respective.
O prevedere legala se aplica numai acelor obligatii bugetare realizate in perioada de aplicare a acesteia.
Data nasterii unei obligatii bugetare (rezultata din efectuarea unor cheltuieli si/sau din obtinerea unor venituri aferente acestora) este data la care s-au obtinut veniturile si s-au efectuat cheltuielile care au generat veniturile respective, conform sursei citate mai sus.
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri