Analizam in randurile urmatoare o speta deosebit de complexa, referitoare la modul in care se poate proceda in cazul unui angajator care refuza sa execute hotararea judecatoreasca.
In detaliu, prezentam datele problemei:
a). in anul 2009, mai exact la data de 20.03.2009 s-a adoptat de catre Tribunalul Bihor o Sentinta *(Sentinta Civila nr. 539/LM/2009) prin care Primaria este obligata la plata drepturilor salariale restante pentru:
- lunile februarie, aprilie, mai, iunie, septembrie si decembrie 2006
- si ianuarie, februarie, aprilie, noiembrie si decembrie 2007,
sume care vor fi reactualizate cu indicele de inflatie la data platii efective
..... + cheltuieli de judecata de 700 RON
b). in anul 2009, mai exact la data de 19.03.2009 salariatul in cauza a depus la Primarie o adresa prin care "ne aduce la cunostinta faptul ca renunta la actiunea civila indreptata impotriva Primariei mun Salonta ce face obiectul dosarului nr. ... prin care solicit plata in favoarea subsemnatului a ..." sumei avute in discutie
c). in anul 2009, mai exact la data de 10.04.2009, avand in vedere prevederile Codului Muncii
care evidentiaza faptul ca un salariat nu poate renunta la drepturile sale salariale, Primaria formuleaza recus impotriva Sentintei Civile nr. 539/LM/2009, dar care este respins ca nefondat prin Decizia Civila nr. 2305/2009-R dactilografiata la data de 10.11.2009
d). in anul 2014, mai exact la data de 12.06.2014, avand in vedere discutiile contradictorii cu conducerea institutiei, acelasi salariat prin avocat solicita achitarea sumei respective invocand prevederile art. 287 Cod Penal.
Ce este de facut, avand in vedere prevederile art. 171 din Codul Muncii conform carora dreptul actiunii este prescris, fara a se aduce atingere ordonatorului principal de credite conform Codului Penal?!
Raspunsul expertilor PortalCodulMuncii.ro:
Intr-adevar, salariatii nu pot renunt la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate (art. 38 din Codul muncii).
Potrivit art. 166 alin. (4) din Codul muncii intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Cu privire la plata cu intarziere a drepturilor salariale recunoscute prin hotarari judecatoresti interne exista o decizie de inadmisibilitate a Curtii Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012 pronuntata in cauza Dumitru si altii c. Romaniei (cererea nr. 57265/08), au fost respinse plangerile formulate de trei magistrati romani, prin care acestia invocau plata cu intarziere de catre Statul Roman a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotarari judecatoresti interne. Curtea Europeana a apreciat ca nu a existat o incalcare a art. 6 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, cat timp a fost pastrat un echilibru intre interesele particulare aflate in joc si interesul general, esalonarea de catre debitor a platilor nefiind un argument suficient pentru o constatare a incalcarii drepturilor amintite, in conditiile in care calendarul platilor a fost respectat si nu exista indicii cum ca nu va fi respectat pe viitor.
Insa fiecare situatie se judeca individual fiind particularizata de imprejurari si consecinte.
Potrivit art. 171 alin. (1) din Codul muncii dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Potrivit alin. (2) al aceluiasi articol 171 din Codul muncii, termenul de prescriptie prevazut la alin. (1) este intrerupt in cazul in care intervine o recunoastere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivand din plata salariului.
Asadar, termenul de 3 ani prevazut de textul de mai sus reprezinta termenul general de prescriptie, prevazut nu numai de art. 2517 din Codul civil, dar si de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii. Acest termen curge de la data la care drepturile respective erau datorate si nu de la data la care salariatul a luat cunostinta de neplata drepturilor salariale.
Daca angajatorul debitor recunoaste drepturile celui in cauza, termenul respectiv se intrerupe. Consecinta acestei intreruperi: anterior datei intreruperii, prescriptia este „stearsa”, inlaturata; posterior intreruperii, efectul consta in inceperea altei prescriptii (art. 2510 din Codul civil).
Prin urmare orice actiune (adresa, notificare, raspuns) a salariatului sau a angajatorului ivita in perioada 10.11.2009 – 11.06.2014 intrerupe termenul de prescriptie, termenul calculandu-se din nou, de la zero, pentru o alta perioada de 3 ani.
Per a contrario, daca in perioada 10.11.2009 – 11.06.2014 nicuna dintre parti nu a inaintat nici un document in legatura cu acest litigiu datoria s-a prescris, datoria fiind stearsa angajatorul nu mai datoreaza nimic salariatului.
Cu privire la nerespectarea hotararilor judecatoresti reglementata de art. 287 din Codul penal, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Nu este o actiune pe Codul muncii ci pe Codul penal.
Analiza realizata de specialistii PortalCodulMuncii.ro
